Un echipaj de jandarmerie care se afla în misiune de asigurare a ordinii și siguranței publice pe strada Avram Iancu a observat ieri, în jurul orei 19.30, două persoane care-și confecționau țigări, folosind o substanță de culoare verde. La vederea militarilor aceștia au început să se agite, au aruncat cele două plicuri și au mărit ritmul de mers. Au fost somați, s-au oprit și li s-a făcut controlul corporal sumar și al bunurilor pe care le dețineau.
- Publicitate -
Asupra lui S.M., de 18 ani și C.C., de 22 ani, din Constanța, jandarmii au găsit în buzunarele de la pantaloni alte 11 plicuri cu fragmente vegetale de culoare verde.
O oră mai târziu, jandarmii l-au surprins pe strada Olteniei pe G.B., de 21 ani, care avea asupra lui trei plicuri care conțineau fragmente vegetale de culoare galben-verzui și o cutiuță cu foițe pentru confecționat țigări.
Cei trei au declarat că-și consumă substanța uscată sub formă de țigări etnobotanice. Plicurile și obiectele găsite asupra lor vor fi predate Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, în vederea continuării cercetărilor.