Joi, 04 Iunie 2026

Prinși cu țoale de la Istanbul

de Camelia MIU - MITRIC Marţi, 22 Ianuarie 2008 479 < 1 min citire
Ieri, în jurul orei 13,35, o echipă de ordine și siguranță publică aflată în serviciul de patrulare în zona complexului "Marinarul" a observat două persoane care transportau două genți de voiaj, destul de voluminoase.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobilă Tomis, locotenent colonel Sorin Mustățea, jandarmii au legitimat cele două persoane, după care au efectuat controlul celor două genți, în care s-au găsit: două bluzoane sport, 10 perechi blue jeans, șase bluzoane inscripționate "Lacoste", o pereche pantaloni trening, trei bluzoane inscripționate "Adidas", un flacon parfum "Valentino" și cinci perechi pantofi sport purtând inscripția mărcilor Lacoste, Puma, Nike, Adidas, pentru care nu dețineau documente de proveniență.
Cei doi, Geilan C., de 32 de ani, și Duran S., de 46 de ani, din Constanța, au declarat că produsele îi aparțin lui G.C., care le-a cumpărat din Istanbul și că intenționau să le comercializeze.
Jandarmii au luat măsura sancționării contravenționale cu suma de 500 de lei împotriva lui G.C., potrivit legii, marfa fiind ridicată în vederea confiscării.
Articolul anterior Marea schimbare: nicio schimbare
Articolul următor În numele legii, șpagă pentru personalul din sistemul sanitar!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei