În baza planului de cooperare, luptători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, împreună cu inspectori ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, au desfășurat, în dimineața zilei de luni, 2 februarie, în apropiere de Medgidia, o acțiune în scopul prevenirii și combaterii braconajului piscicol pe canalul Dunăre-Marea Neagră.
- Publicitate -
Astfel, la ora 5,30, jandarmii i-au surprins în dreptul canalului vechi pe Tudor Bobelea, în vârstă de 43 de ani, și pe Robert Crețu, de 29 de ani, din Medgidia, care întindeau în apă o plasă monofilament.
Căpitanul Sorin Trancă spune că, în urma verificărilor, jandarmii au găsit asupra celor în cauză două plase monofilament în lungime totală de 350 de metri, o barcă artizanală confecționată dintr-o cameră auto, precum și două vâsle.
Bărbaților le-au fost ridicate, în vederea confiscării, uneltele de pescuit și ambarcațiunea artizanală.
Jandarmii au întocmit actele premergătoare pentru comiterea faptei de utilizare de plase monofilament. Dosarul urmează a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.