Joi, 04 Iunie 2026

Program de pregătire militară generală pentru ofițeri și subofițeri

de Andreea PERHAIȚĂ Marţi, 01 Octombrie 2019 208 1 min citire
Școala de Aplicație a Forțelor Navale "Viceamiral Constantin Bălescu" a organizat luni, 30 septembrie, ceremonia de deschidere a Anului de instruire 2019-2020 și a Programului de pregătire militară generală pentru ofițeri și subofițeri, în condițiile aplicării Ordinului ministrului apărării naționale nr. M-124 din 2017, pentru personalul chemat în activitate.
Obiectivul Programului de pregătire militară generală pentru ofițeri și subofițeri este de a forma deprinderile individuale necesare desfășurării activităților în mediul militar, însușirea cunoștințelor teoretice și îndeplinirea atribuțiilor generale specifice cadrelor militare încadrate.
Programul de instruire la care participă 23 de ofițeri și un subofițer cuprinde două module. Primul modul, Instruirea pentru formarea deprinderilor de militar, are drept scop instruirea pentru formarea și dezvoltarea deprinderilor de militar, cunoașterea legislației și reglementărilor specifice domeniului militar, precum și a deprinderilor de bază ale instrucției de front și ale instrucției tragerii cu armamentul individual de infanterie. Cel de-al doilea modul, Instruirea multidisciplinară și leadership, include cunoștințe referitoare la organizarea sistemului militar și noțiuni generale de apărare a teritoriului național.
Deschiderea oficială s-a desfășurat în prezența reprezentanților Statului Major al Forțelor Navale, a personalului Școlii de Aplicație a Forțelor Navale "Viceamiral Constantin Bălescu" și a aspiranților promoția 2019 a Academiei Navale "Mircea cel Bătrân", aflați la Cursul de bază pentru ofițeri.
Taguri
Articolul anterior Hoți din Castelu și Cobadin, internați în centre de detenție
Articolul următor Razie pe șoselele din județul Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei