Întreaga echipă ARCA se află la Constanța, așteptând ca vremea să se îndrepte pentru a-și putea duce misiunea la capăt – lansarea de pe Marea Neagră, de la bordul unei nave militare, a primei rachete românești care va atinge spațiul cosmic.
- Publicitate -
Marina militară și reprezentanții aviației civile s-au pus deja de acord cu cercetătorii români, s-au stabilit toate detaliile tehnice, însă soarta misiunii spațiale se află în mâinile vremii. Condițiile meteorologice sunt cele mai importante aspecte, după cele tehnice, în acest moment, capriciile vremii putând pune capăt celui mai îndrăzneț vis spațial românesc sau încununa cu succes misiunea.
Întreg echipamentul tehnic de lansare, inclusiv racheta Helen, a fost adus la Constanța de către cei 20 de membri ai echipei Asociației Române pentru Cosmonautică și Aeronautică (ARCA), inițiatorii și executanții acestei misiuni spațiale unice în România.
Zilele trecute, echipa ARCA s-a întâlnit cu reprezentanții Forțelor Navale Române pentru a discuta procedurile detaliate necesare lansării rachetei în condiții optime. Potrivit Simonei Popescu, purtătorul de cuvânt al ARCA, în urma discuțiilor cu oficialii marinei militare s-a creat un plan de acțiune, care a fost trimis la MApN pentru avizare. De asemenea, au fost finalizate discuțiile și cu reprezentanții Aviației Civile, care au convenit ca în ziua lansării, zborurile aeriene deasupra Mării Negre, în aria de lansare, să fie interzise.
"Nu plecăm de la Constanța până nu facem lansarea"
Însă, cea care va decide ziua lansării va fi vremea, așa că echipa ARCA trebuie să fie pregătită oricând pentru a ieși pe mare. Deocamdată, condițiile meteorologice sunt potrivnice. Vântul bate cu putere, ploaia cade fără încetare, iar soarele se încă-pățânează să nu-și facă apariția.
În aceste împrejurări, racheta Helen își amână plecarea spre spațiul cosmic până la o dată nespecificată.
"S-au pus la punct toate detaliile tehnice, însă vremea este cea care va decide când se va produce lansarea. Sunt multe condiții care trebuie respectate și care țin exclusiv de partea meteorologică. Marea trebuie să fie calmă, gradul 2 maximum, vântul trebuie să nu bată cu o viteză mai mare de 9m/s și trebuie să bată doar dintr-o anumită direcție. Foarte important, este necesar să fie o zi însorită. Racheta va fi ridicată de un balon solar, care are nevoie de lumina soarelui pentru a se umfla și a zbura la altitudinea de 14.000 metri. Însă, spre liniștea noastră, cei de la Marină sunt optimiști. Ne-au spus că sunt cicluri meteorologice, iar după vremea asta ploioasă va fi din nou cald și frumos. Așa că suntem și noi încrezători că în curând va ieși soarele, iar marea va fi calmă. Sperăm ca într-o săptămână, două să putem lansa racheta, dacă nu, așteptăm oricât. Noi nu plecăm de la Constanța până nu facem lansarea", ne-a declarat Simona Popescu.
Misiunea va dura 12 ore
Până atunci, echipa ARCA nu pierde vremea. Zilele următoare vor fi urcat la bordul navei Constanța echipamentul de lansare și racheta Helen și se vor face ieșiri pe mare, în larg, pentru efectuarea unei serii de activități specifice misiunii. Astfel, echipajul se obișnuiește cu condițiile de pe apă, se vede cine are rău de mare și se simulează mai multe proceduri privind lansarea.
Într-un final, când condițiile meteorologice vor fi optime, se va trece la executarea misiunii propriu-zise. Echipa ARCA va ieși pe mare, împreună cu tot echipamentul, la bordul navei școală Constanța, nu înainte ca Aviația Civilă și Marina Militară să restricționeze accesul aerian și maritim în aria de lansare. Odată ajunși în larg, vor fi demarate procedurile. Balonul solar va avea nevoie de cel puțin trei ore pentru a se umfla și a-și lua zborul, după care se va ridica până la altitudinea de 14.000 metri în decursul a patru ore. Zborul propriu-zis al rachetei Helen va dura aproximativ o oră. La final, capsula presurizată, la bordul căreia se află echipamente de urmărire și telemetrie prin radio și satelit, camere de luat vederi, va ajunge în spațiul cosmic de unde va transmite imagini.
Urmează apoi procedura de reintrare în atmosfera terestră și de aterizare în Marea Neagră prin parașutare. În acest timp balonul purtător va ajunge la nivelul mării. Toate elementele sistemului vor fi urmărite prin telemetrie radio și prin sateliți de telecomunicație. Marina Militară împreună cu echipa de comunicații ARCA vor asigura recuperarea elementelor.
Întreaga misiune, de la plecarea pe mare până la sosirea la mal, este programată să dureze aproximativ 12 ore, însă timpul poate varia în funcție de rapiditatea cu care va fi recuperată din apă capsula presurizată, cea care va stoca toate imaginile înregistrate în spațiul cosmic.
Echipa ARCA este încrezătoare că misiunea va decurge conform planului, singurele probleme care le dau bătăi de cap ținând doar de starea vremii.
Racheta va zbura în trei trepte
Marina Militară va transporta ansamblul de lansare, format din racheta Helen și balonul purtător, precum și echipa ARCA, în largul Mării Negre, la bordul navei școală Constanța. La această fază a operațiunii vor participa alte două nave militare de mari dimensiuni, Fulgerul și Venus, și trei ambarcațiuni ușoare.
Echipamentul va fi descărcat de pe nave, pe suprafața mării, acolo unde va începe umflarea balonului și alimentarea treptelor rachetei cu combustibil. Întreg ansamblul are o greutate de lansare de peste 2000 kg.
Pe parcursul desfășurării operațiunilor de lansare, traficul aerian din zonă va fi întrerupt, acest lucru fiind realizat de către ROMATSA și Aviația Militară. Această măsură este necesară pentru desfășurarea în condiții de deplină siguranță a lansării. Racheta va fi transportată în stratosferă, la 14.000 m altitudine, cu ajutorul celui mai mare balon solar din lume, realizat tot de către ARCA. În stratosferă, motorul primei trepte va fi inițiat și va accelera racheta la viteză supersonică.
După terminarea combustibilului primei trepte, automatul de bord va declanșa pornirea celei de-a doua trepte, urmată de treapta a treia. Treapta a treia transportă sarcina utilă, formată din capsula presurizată European Lunar Lander (ELL). Capsula transportă echipamente de urmărire și telemetrie prin radio și satelit, camere de luat vederi. Aceasta va fi scoasă în spațiu, de către treapta a treia, urmând apoi procedura de reintrare în atmosfera terestră și de aterizare în Marea Neagră prin parașutare.