Duminică, 07 Iunie 2026

Răsturnare de situație în cazul atacului asupra soției subofițerului de la Penitenciarul Rahova

de Cuget Liber Luni, 08 Aprilie 2019 1018 1 min citire
Răsturnare de situație în cazul atacului asupra soției subofițerului de la Penitenciarul Rahova
Dezvăluiri în exclusivitate despre atacul sângeros din casa unui subofițer de la Penitenciarul Rahova, scrie romaniatv.net.
Atacatorul este chiar fiul vitreg al victimei, cel care a sunat la 112 și a mințit că mama sa a fost atacată de doi indivizi. Prietenii tânărului de 18 ani, care a fost reținut pentru fapta sa, au dezvăluit motivele atacului.
Atacul a avut loc la 6 dimineața, atunci când tânărul de 18 ani a venit din club. Băiatul consumase alcool și, imediat ce a ajuns acasă, a început măcelul. După ce și-a atacat mama cu cuțitul, băiatul a sunat la 112 și a anunțat că și-a găsit mama într-o baltă de sânge și că femeia ar fi fost înjunghiată de doi indivizi care au fugit atunci când l-au văzut. Anchetatorii au aflat în cele din urmă care este adevărul și l-au reținut pe băiatul de 18 ani.
Mai mulți prieteni cu care tânărul a mers în club au fost audiați. Doi dintre ei au venit după incident la casa unde a avut loc atacul. Cei doi tineri spun că băiatul se certa des cu mama vitregă din cauza diferențelor pe care femeia le făcea între el și fratele său.
"A început să plângă și l-am luat așa în brațe, că eram cu el. Și a zis că s-a săturat, că maică-sa face diferența între el și frate-su mai mare. Că fratele primește mereu bani și el nu are bani să facă nimic", a povestit un prieten al atacatorului, potrivit România TV.
Cei doi prieteni au scos la suprafață și alte lucruri extrem de grave. Băiatul de 18 ani era pasionat de jocurile de noroc, de alcool și de droguri.
Tânărul de 18 ani urmează să fie dus astăzi in fața magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru următoarele 30 zile.
Taguri
Articolul anterior Reacția lui Klaus Iohannis, după trimiterea dosarului Revoluției în instanță
Articolul următor Atenție, se oprește apa în localitatea Cernavodă!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei