Polițiștii din stațiunea Mamaia au fost anunțați, prin 112, cu privire la un scandal ce a izbucnit între un taximetrist și clienții pe care-i transporta. Deplasându-se de urgență la fața locului, au fost identificate persoanele implicate, respectiv taximetristul în vârstă de 53 de ani, și cei doi clienți, Georgian Sali, de 29 de ani, și Orhan Sali, de 26 de ani, din Constanța.
- Publicitate -
Din primele cercetări s-a stabilit că cei doi clienți au solicitat taximetristului deplasarea în localitatea Năvodari, la locuința unuia dintre frați. Întrucât Georgian Sali era în în stare de ebrietate, nu și-a amintit adresa și s-au întors spre Constanța. În stațiunea Mamaia, el a lovit cu piciorul în portiera taxiului, moment în care conducătorul auto s-a speriat, a oprit autoturismul și a fugit pe bulevardul Mamaia, solicitând sprijinul polițiștilor. La sosirea organelor de poliție cel în cauză a fost imobilizat, urmând a fi transportat la sediul unității de poliție, însă a devenit violent și după ce a fost introdus în autospeciala de poliție, acesta a spart geamul portierei dreapta spate cu piciorul.
Pe baza probatoriului administrat în cauză până la acest moment, bărbatul a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanță, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, lovire sau alte violențe și distrugere, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța în vederea sesizării instanței de judecată cu luarea măsurii arestării preventive.