S-a inaugurat un nou sediu pentru poliția din Vama Veche

de Andreea CARAUA Duminică, 30 Iunie 2024 123
Sâmbătă, 29 iunie, a fost inaugurat un nou sediu al Poliției Vama Veche, ce a fost reabilitat și modernizat pentru a răspunde mai bine nevoilor personalului.

Investiția totală a ajuns la 332.229,93 de lei cu TVA.

Acum, polițiștii specializați în investigații criminale dispun de spații adecvate pentru audierea persoanelor și analizarea probelor. De asemenea, polițiștii din structurile de ordine publică beneficiază de condiții optime pentru efectuarea controlului corporal și al bagajelor.

Cu ocazia evaluării condițiilor din noul sediu, Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, a declarat că toate structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) s-au organizat în acest sezon estival astfel încât să răspundă așteptărilor cetățenilor.

„Așa cum am spus și cu altă ocazie, am suplimentat în acest an întreg dispozitivul de ordine publică și siguranță din județul Constanța, pe durata sezonului estival, cu aproximativ 1000 de cadre-polițiști, polițiști de frontieră, pompieri salvatori, jandarmi, specialiști din toate domeniile, din toate liniile de muncă, de la circulație, siguranță rutieră, până la criminalitate economică, criminalistică, ordine și siguranță publică, intervenții în situații de urgență, astfel încât comanda socială care derivă din numărul mare de cetățeni români prezenți pe litoral în perioada estivală să fie satisfăcută, să fie servită de către toate structurile Ministerului Afacerilor Interne la nivelul așteptărilor”, a specificat Cătălin Predoiu.

Astfel de proiecte vor mai fi realizate și în perioada următoare, investițiile fiind realizate atât din fonduri proprii, cât și prin accesarea fondurilor externe nerambursabile, sau prin contracte de finanțare depuse în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei