Duminică, 07 Iunie 2026

Șase luni de cercetări! Profesoara țepară de la Școala 8 din Constanța, reținută pentru înșelăciune!

de Oana CHIRANA Vineri, 11 Aprilie 2025 2443 2 min citire
Șase luni de cercetări! Profesoara țepară de la Școala 8 din Constanța, reținută pentru înșelăciune!
La aproape șase luni de când părinții a doi elevi de la Școala Gimnazială nr. 8 din Constanța au sesizat Poliția cu privire la faptul că, în cursul anului școlar 2023-2024, o profesoară de religie le-ar fi solicitat sumele de 1.760 de lei, respectiv 1.800 de lei, pentru ca elevii să participe la o tabără de vară, care nu a mai avut loc, iată că respectivul cadru didactic, în persoana prof. Ileana Munteanu a fost reținut.
La data de 10 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 3 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, o femeie de 57 de ani, bănuită de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Astfel, din cercetările efectuate în dosar a reieșit că, în perioada anului școlar 2023-2024, în calitate de cadru didactic la o unitate școlară din municipiul Constanța, ar fi indus în eroare mai multe persoane vătămate cu privire la organizarea unei tabere școlare în luna august 2024. Cadrul didactic ar fi încasat de la persoanele vătămate suma de 24.560 de lei. Ulterior, nu ar mai fi organizat tabăra și nu ar fi restituit sumele de bani.
Femeia a fost reținută, pentru 24 de ore, condusă și încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
La data de 10 aprilie, instanța de judecată a dispus față de aceasta măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile.
Reamintim că, întrebat în luna octombrie 2024, cum acționează în această situație, având în vedere că este vorba despre un profesor de religie, reprezentantul Arhiepiscopiei Tomisului, Mircea Cristian Pricop a transmis că „responsabilitatea verificării și eventual a sancționării presupusei fapte o au  conducerea școlii, inspectoratul școlar și poliția. Pe cale religioasă, dacă fapta se confirmă de către autoritățile sus-menționate, cultul poate sancționa prin retragerea acordului de a preda religia. Așteptăm, așadar, rezultatele cercetărilor".
De asemenea, Întrebat dacă a încercat să ia legătura cu profesoara în cauză, inspectorul școlar de religie Ionuț Pandele a declarat pentru „Cuget Liber”că nu a contactat-o întrucât nu este vorba despre o abatere legată de disciplina pe care o predă.
Taguri
Articolul anterior Cum a fost păcălită o actriță româncă să facă un credit de 100.000 de lei
Articolul următor Motivul halucinant pentru care un cuplu a fost escortat de poliție din avion. „A fost foarte jenant”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei