O intervenție de urgență a unui echipaj SMURD în județul Botoșani s-a transformat într-un scandal cu acuzații de ambele părți, după ce un bărbat aflat în stare gravă a decedat, iar familia susține că nu a primit ajutor medical suficient pentru o altă rudă.
- Publicitate -
Inițial, echipajele au fost solicitate pentru un bărbat aflat în stop cardiorespirator. Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean a început manevrele de resuscitare, ulterior intervenția fiind preluată de SMURD. După aproximativ 40 de minute de eforturi, pacientul a fost declarat decedat.
În timpul intervenției, mama acestuia a suferit un episod de rău și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Rudele susțin că au cerut ajutorul echipajului SMURD, însă ar fi fost refuzate, fiind îndrumate să solicite un nou apel la 112.
Reprezentanții SMURD contrazic însă aceste acuzații și afirmă că orice alt caz medical trebuie anunțat separat la dispecerat, conform procedurilor, pentru a putea fi alocat un nou echipaj. După efectuarea unui nou apel, femeia a primit îngrijiri medicale din partea echipajului SAJ.
În urma incidentului, conducerea SMURD Botoșani a reclamat la poliție comportamentul familiei, susținând că personalul medical ar fi fost filmat fără acord și într-un mod agresiv. Rudele, pe de altă parte, iau în calcul depunerea unei plângeri la autoritățile sanitare, considerând că intervenția nu a fost gestionată corespunzător, conform ȘtirileProTV.ro.