Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții Poliției Rutiere, numărul accidentelor petrecute în județul Constanța a crescut, compa-rativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Interesant este că, deși au fost înre-gistrate mai multe accidente, a scăzut numărul persoanelor decedate și a celor grav rănite în urma impacturilor de pe șosele.
- Publicitate -
Principalele cauze care au dus la producerea celor mai multe dintre accidente au fost neacordarea de prioritate, neacordarea de prioritate pietonilor și traversarea neregulamentară. Până la mijlocul lunii mai, în județul Constanța, au avut loc 413 accidente rutiere, în urma cărora au rezultat 12 persoane decedate, 41 de persoane rănite grav și 497 persoane rănite ușor.
"Avem o creștere la numărul total de accidente, grave și ușoare, dar apreciem că până la sfârșitul anului, când vom avea o situație exactă, nu cred că vor fi creșteri substanțiale. Este chiar un fenomen, cu foarte multe accidente pe fondul tamponării, așa cum se anunță inițial prin 112. La fața locului șoferii nu se înțeleg și apoi i se face unui conducător auto rău și apelează 112, acuzând atac de panică, dureri de gât și așa mai departe. Ulterior se constată că nu este nimic grav și șoferii ajung la o înțelegere", a declarat comisarul șef Constantin Dancu, șeful Poliției Rutiere Constanța.
După 15 ani de experiență ca ofițer examinator, Constantin Dancu a observat că cei care produc majoritatea accidentelor sunt șoferii începători, dar care, culmea, și-au luat permisul cu punctajele cele mai mari. Acesta își motivează teoria, oarecum paradoxală, prin faptul că tinerii devin încrezători mult prea devreme în spatele volanului.
"În fiecare dimineață când mergeam la muncă, luam sinteza accidentelor și întotdeauna verificam vechimea la volan a celor implicați. Pentru cei care aveau până într-un an vechime, verificam fișa să văd cum s-au comportat la examen. Din păcate, majoritatea celor implicați în accidente, care aveau vechime până într-un an, erau cei care, la examen, conduceau foarte bine. Există și o explicație. În primul rând erau tineri, erau foarte încrezători în ei, după două săptămâni de condus li se părea că volanul nu mai are niciun secret pentru ei. Este o corelație directă între vârstă și viteză. Totul ține de educație, vârstă și există și factori precum drumuri", a mai adăugat Constantin Dancu.