În perioada 19 - 20 noiembrie 2012 secretarul general al Organizației Mondiale a Vămilor, dl. Kunio Mikuriya, se află în vizită la Autoritatea Națională a Vămilor, aceasta fiind prima vizită pe care un înalt oficial al OMV o efectuează în țara noastră de la aderarea României la această organizație în anul 1969.
- Publicitate -
În perioada 19 - 20 noiembrie 2012, la invitația vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care conduce Autoritatea Națională a Vămilor, dl. Dorel Fronea, secretarul general al Organizației Mondiale a Vămilor, dl. Kunio Mikuriya efectuează prima vizită la vama română.
În prima zi a vizitei dl. Kunio Mikuriya a avut o întrevedere cu delegația Autorității Naționale a Vămilor condusă de dl. Dorel Fronea, în cadrul căreia au fost prezentate atât prioritățile ANV în perioada următoare cât și măsurile întreprinse pentru creșterea calității serviciului public vamal, combaterea fraudelor vamale și reducerea vulnerabilităților la corupție.
Secretarul general al OMV a evidențiat faptul că, prin poziția strategică pe care o are România, țara noastră este un important membru al Organizației Mondiale a Vămilor.
Totodată, au fost abordate aspecte legate de cooperarea transfrontalieră, îmbunătățirea colaborării interinsituționale pentru creșterea eficienței în combaterea traficului ilicit cu mărfuri și protejarea drepturilor de proprietate intelectuală.
"Autoritatea Națională a Vămilor este un partener activ al Organizației Mondiale a Vămilor participând alături de celelalte state membre la operațiuni vamale comune menite să combată traficul ilicit și fraudele vamale la frontierele externe ale Uniunii Europene", a precizat dl. Dorel Fronea, conducătorul vămii române.
Dl. Kunio Mikuriya s-a întâlnit, de asemenea, cu președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, dl. Șerban Pop și cu directorul general al Centrului Sud-Est European de Implementare a Legii (SELEC), dl. Gürbüz BAHADIR.
Organizația Mondială a Vămilor este singura organizație interguvernamentală axată exclusiv pe probleme vamale. OMV a luat ființă în anul 1952 și are 177 state membre. România a devenit membră a OMV în anul 1969.