Joi, 04 Iunie 2026

Sfârșit tragic, sub roțile trenului

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 22 Iulie 2013 166 < 1 min citire
Sfârșit tragic, sub roțile trenului
Sfârșit înfiorător pentru un bărbat de 57 de ani, din satul Siminoc: a murit sfârtecat de roțile unui tren. Incidentul a avut loc duminică după-amiază, pe calea ferată care străbate orașul Murfatlar, la kilometrul 207. Localnicii, dar și polițiștii care au ajuns la fața locului au rămas îngroziți: trupul bărbatului a fost sfârtecat, părțile ale corpului fiind împrăștiate pe kilometri. În cele din urmă, polițiștii au reușit să-l identifice, cu ajutorul unei proteze de picior și a telefonului mobil. Au stabilit, astfel, că era vorba despre Marin T., un bărbat din Siminoc, care, în urmă cu 20 de ani, și-a pierdut un picior în același loc. 
Cât privește împrejurările în care a avut loc incidentul, polițiștii au stabilit că bărbatul a fost lovit de trenul IT 1945 care circula pe ruta Mangalia - Satu Mare. Martorii cred că, cel mai probabil, accidentul s-a petrecut din cauza protezei, bărbatul s-a împiedicat din cauza ei și nu a mai reușit să fugă din calea trenului.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la morga din Constanța, pentru efectuarea necropsiei. 
Taguri
Articolul anterior Sanitas s-ar putea retrage din comisia ce dezbate proiectul de lege a salarizării
Articolul următor Accident cu o VICTIMĂ în zona Spitalului de Boli Infecțioase

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
2 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei