Joi, 04 Iunie 2026

Șoferi din Constanța, "premiați" cu dosare penale

de Alina RADU Sâmbătă, 22 Octombrie 2016 321 < 1 min citire
Șoferi din Constanța, "premiați" cu dosare penale
Constanța nu duce lipsă de șoferi curajoși. Și aici ne referim la cei care nu se sfiiesc să se urce la volan ignorând legislația rutieră. Cum altfel decât fără permis, ori cu numere de înmatriculare expirate. Ca să nu mai vorbim de șoferii care conduc în stare de ebrietate…
Două cazuri de acest fel au fost recent înregistrare și sancționate ca la carte, după ce, aflați în misiune, polițiștii con-stănțeni au tras pe dreapta mai multe autovehicule. 
Astfel, oamenii legii de la Secția 2 au tras pe dreapta un mopedist, în vârstă de 54 de ani, din Constanța, care și-a condus vehiculul pe Aleea Mărgăritarelor, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie. 
De asemenea, polițiștii din cadrul Secției 1 Rurale au depistat un șofer în vârstă de 38 de ani, din localitatea Valu lui Traian, care a condus un autoturism cu numerele de înmatriculare expirate, pe strada Prelungirea Hasancea din localitate.
Faptele ilegale nu rămân fără ecou, așadar în ambele cauze au fost întocmite dosare penale.
Taguri
Articolul anterior Lucrări pe Autostrada Soarelui, atât noaptea, cât și în week-end
Articolul următor Incidente și accidente pe mări și oceane

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei