Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Șoferi sub influența drogurilor sau alcoolului, depistați de polițiști

de Cuget Liber Duminică, 31 Iulie 2022 181 < 1 min citire
În noaptea de 30/31 iulie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier și ai Biroului Rutier Constanța, cu sprijinul Serviciului Independent Rutier pentru Misiuni Speciale din Poliția Română, au desfășurat o acțiune pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră în municipiul Constanța și stațiunea Mamaia, respectiv pentru prevenirea conducerii de vehicule sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive.
Astfel, polițiștii au oprit, pentru control, peste 300 de vehicule, conducătorii auto fiind testați cu aparatele etilotest și drug-test.
În urma activităților, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, totodată fiind reținute, în vederea suspendării, 12 permise de conducere, toate pentru consumul de băuturi alcoolice (sub limita de infracțiune).
De asemenea, au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.
În plus, polițiștii au constatat 4 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 2 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, 1 pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive și 1 pentru conducere cu permisul suspendat.
Taguri
Articolul anterior Prinţul Charles, donaţie de 1 milion de lire de la rudele lui Osama bin Laden
Articolul următor Ana Bogdan nu se dezminte. "Zeița din Sinaia" este în finală la Varșovia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei