Duminică, 07 Iunie 2026

Ștefan Bănică, alături de Alexandra: "Când am văzut această fotografie mi s-a strâns inima cât un purice"

de Cuget Liber Vineri, 09 August 2019 6289 1 min citire
Ștefan Bănică, alături de Alexandra:  "Când am văzut această fotografie mi s-a strâns inima cât un purice"
Una dintre victimele lui Gheorghe Dincă, Alexandra Măceșanu, apare într-o fotografie realizată acum 3 ani de zile alături de cântărețul Ștefan Bănică Junior. Imaginea a fost făcută în anul 2016 în Alba Iulia, acolo unde cântărețul susținea un concert iar fata, pe atunci având 12 ani, activa într-o trupă de dansuri populare, scrie fanatik.roCei din echipa lui Bănică i-au spus că are o fană înfocată, iar artistul a fost foarte receptiv și a acceptat fotografia cu adolescenta care a înlăcrimat o țară întreagă. Imaginea a fost publicată zilele trecute pe conturile de Facebook ale prietenilor Alexandrei Măceșanu, împreună cu regretele pe care le au aceștia după ce s-a confirmat moartea tinerei.
Astăzi, cântărețul a comentat fotografia pe care a urcat-o la rândul lui pe contul personal de Instagram. "Am făcut multe poze la viața mea, dar, când am văzut această fotografie, cu această copilă, Alexandra Măceșanu, de care nu știam, poza făcută, se pare, acum 3 ani la Alba Iulia, mi s-a strâns inima cât un purice. Ce s-a întâmplat la Caracal e o tragedie de proporții. Sunt revoltat, că majoritatea dintre voi, am un sentiment profund de indignare cu neputință și amărăciune că trăiesc într-o țară în care ura, hoția, prostia, corupția nu mai au nici o limită. Oare câte cazuri "Alexandra", "Luiza", "Colectiv" vor mai fi, ca să ne trezim și să schimbăm ceva real?!", a scris Ștefan Bănică.
Taguri
Articolul anterior Daune de 12.000 lei pentru un polițist condamnat în dosarul Minore pentru VIP-uri. A reclamat că a făcut RÂIE în arest
Articolul următor Vești proaste pentru șoferi! Se scumpește rovinieta. Iată noile tarife

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei