Tâlhărit în toiul nopții! Suspectul a fost prins de jandarmi

de Florentina BOZÎNTAN Sâmbătă, 01 Februarie 2020 277
Un bărbat de 30 de ani a ajuns în vizorul oamenilor legii, după ce a tâlhărit o persoană, în toiul nopții, amenințând-o cu un cuțit. Incidentul s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, în localitatea constănțeană Hârșova. Era ora 4.00, când printr-un apel la numărul unic de urgență 112 un bărbat reclama că a fost deposedat de 1.000 de lei de către un individ care l-a amenințat cu un cuțit. În urma sesizării, un echipaj de jandarmi s-a deplasat în zona parcului central din oraș, unde a avut loc tâlhăria și, pe baza semnalmentelor furnizate de victimă, l-au identificat pe suspect. De altfel, asupra acestuia a fost găsită și suma de bani sustrasă. 
Suspectul a fost predat Poliției Hârșova, în vederea luării măsurilor legale. 

"Reamintim tuturor cetățenilor faptul că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 sau pot sesiza celui mai apropiat echipaj, atunci când sunt victimele unor fapte antisociale sau sunt martori la săvârșirea unor astfel de fapte", au transmis reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei