O constănțeancă de 65 de ani a căzut pradă infractorilor în prima zi de Paște. În jurul orei 16,30, în timp ce mergea pe strada Ștefan cel Mare, în apropiere de intersecția cu strada Avram Iancu, femeia a fost atacată de trei tineri. Ei au înconjurat-o, au îmbrâncit-o, iar unul dintre ei i-a smuls poșeta. Martorii au sunat la Serviciul unic de urgență 112 și imediat polițiștii au început căutările. Pe baza descrierilor oferite de martori, dar și cu ajutorul dosarelor cu fotografii ale infractorilor, deținute de oamenii legii, cei trei suspecți au fost identificați. Este vorba de trei adolescenți, unul de 13 ani și doi de 17 ani. Cel mai mic este cercetat în libertate, având în vedere vârsta care, potrivit dispozițiilor legale, nu atrage răspundere penală. În schimb, complicii săi au ajuns în fața instanței de judecată. Iar magistrații au dispus ca unul să fie arestat preventiv pentru zece zile, iar celălalt nu poate părăsi localitatea de domiciliu pentru următoarea lună.
- Publicitate -