Tânărul de 19 ani care a omorât doi oameni cu mașina în stațiunea 2 Mai a fost arestat pentru 30 de zile

de Madalina PETRESCU Duminică, 20 August 2023 2112
Tânărul care a intrat cu mașina într-un grup de tineri și a omorât doi dintre ei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, a decis duminică, 20 august, Judecătoria Mangalia.

Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată la Tribunalul Constanţa. Tânărul de 19 ani nu a făcut nicio declarație presei după ce a ieșit din Judecătoria Mangalia. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineață, 19 august, când adolescentul a intrat cu mașina într-un grup de pietoni lângă stațiunea 2 Mai. În urma impactului, o fată de 20 de ani și un băiat de 21 de ani au murit pe loc, iar alte 6 persoane, toate cu vârste între 19 și 20 de ani, au fost lovite. După accident, șoferul în vârstă de 19 ani a fugit, dar a fost prins de polițiști la scurt timp, în stațiunea Vama Veche. Acolo, el a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină și metamfetamină.

Polițiștii i-au făcut dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și l-au dus la audieri. Ulterior, a fost reținut pentru 24 de ore și închis în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Poliției Constanța. Judecătoria Mangalia a decis duminică, 20 august, că tânărul trebuie arestat preventiv pentru 30 de zile.

El ar putea fi primul „beneficiar” al Legii Anastasia, promulgată de președintele Klaus Iohannis pe 7 iulie, care prevede ca șoferii care se urcă la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor ori fără permis de conducere și fac accidente mortale ajung direct la închisoare.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei