Daniel Dediu, fiul unui important om de afaceri din Galați, implicat în tentativa de asasinat asupra lui Liviu Bamburic, un afacerist din Constanța, și-a petrecut pentru prima dată Crăciunul departe de familie și prieteni.
- Publicitate -
Tânărul, în vârstă de 23 de ani, se află de două săptămâni în arestul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța.
Astfel, în loc să se bucure de libertate și distracțiile care l-au făcut celebru prin Galați, Dediu junior a ascultat muzică la radio și a mâncat sarmale, cârnați și cozonac în arestul Poliției.
Alături de Dediu au mai sărbătorit Crăciunul în arest, dar în celule separate, și prietenii săi de faptă, Maricel Mustață și Grigore Dănilă. Daniel Dediu a ajuns pe mâna polițiștilor fiind acuzat de complicitate la asasinatul pus la cale și care ar fi urmat să-i curme viața omului de afaceri constănțean, Liviu Bamburic, dar care a dat greș.
În noaptea de 16 spre 17 ianuarie 2008, Bamburic a fost urmărit pas cu pas.
În momentul în care a ajuns în fața blocului unde locuiește iubita sa, Mustață a descărcat nouă focuri de armă asupra lui, în timp ce ceilalți au urmărit întreaga operațiune de la distanță. Cu toate că a fost ciuruit cu nouă gloanțe, Bamburic a scăpat cu viață și și-a revenit în totalitate.