Astăzi, magistrații Tribunalului Constanța au respins cererea de suspendare a taxei de ocupare a domeniului public și privat al municipiului Constanța. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată în recurs, la Curtea de Apel Constanța.
- Publicitate -
Decizia, adoptată de Consiliul Local prin HCL nr. 412/2024, a stârnit un val de revolte, deoarece îi obligă pe șoferii din municipiul Constanța care nu au loc de parcare plătit să achite o taxă de 200 de lei, până la data de 31 martie 2025.
Avocații Emil Mihail Tatu, Mirela Doicescu, Silvia Andronache, Eduard Niță și Cristina Laura Andrei, au cerut suspendarea executării actului administrativ care prevede achitarea taxei pentru utilizarea domeniului public, însă cererea a fost respinsă astăzi.