Duminică, 07 Iunie 2026

Truck&Bus, acțiunea demarată de Poliția Română pentru camioane și autobuze

de Sorin HULUBEI Luni, 25 Iulie 2016 162 1 min citire
Truck&Bus, acțiunea demarată de Poliția Română pentru camioane și autobuze
În această săptămână, Poliția Română desfășoară acțiunea TRUCK&BUS pentru verificarea legalității transporturilor rutiere de persoane și mărfuri, în cadrul Calendarului Operațiunilor TISPOL. Activitățile de control se desfășoară simultan în toate statele membre ale U.E., conform Planului de operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (TISPOL), pentru prevenire a accidentelor rutiere grave.
În perioada 25 – 31 iulie a.c., Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române coordonează, la nivel național, o acțiune pentru reducerea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane și de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă.
Activitatea se desfășoară în conformitate cu Planul de operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (TISPOL), la care România este parte și are ca scop prevenirea încălcării normelor rutiere privind transporturile rutiere de mărfuri și persoane, pentru prevenire a accidentelor rutiere grave.
În cadrul acțiunii vor fi verificate autovehiculele destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri și cele destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.
Activitatea vizează depistarea transporturilor ilicite de mărfuri și persoane, prevenirea conducerii vehiculelor sub influența alcoolului sau a drogurilor, purtarea centurii de siguranță, respectarea perioadelor de conducere și de odihnă, a dimensiunilor de masă și gabarit, deținerea certificatului de competență profesională și a documentelor de transport, a inspecției tehnice periodice și a asigurării obligatorii de răspundere civilă.
Taguri
Articolul anterior LOTO. Din nou report la 6 din 49. Iată numerele extrase
Articolul următor Turkish Airlines a concediat 211 oameni acuzați de legături cu autorii loviturii de stat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei