Vineri, 05 Iunie 2026

Un bărbat a murit, după ce a căzut de pe acoperișul unei biserici

de Cuget Liber Sâmbătă, 03 Noiembrie 2018 223 < 1 min citire
Un bărbat a murit, după ce a căzut de pe acoperișul unei biserici
Un bărbat în vârstă de 53 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut de pe acoperișul unei biserici din localitatea Rădulești, comuna Vînători, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea, scrie Agerpres.
"Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Biliești, a căzut de pe acoperișul bisericii din Rădulești, comuna Vînători, și a decedat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, inspectorul principal Cătălina Murariu.
Acesta a fost preluat de ambulanța care se îndrepta spre locul intervenției din mașina unor persoane care au încercat să îl transporte mai repede la UPU.
Martorii spun că bărbatul lucra la acoperișul bisericii.
Decesul său nu a fost raportat ca accident de muncă.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru moarte suspectă. Polițiștii efectuează în continuare cercetări, în vederea stabilirii cu exactitate a celor întâmplate și luării măsurilor legale ce se impun.
Taguri
Articolul anterior CRIMĂ CUMPLITĂ! Un polițist și-a împușcat copilul de 3 ani în cap, după care s-a sinucis
Articolul următor A murit în misune. Scafandrul care recupera cadavrele pasagerilor avionului prăbușit în Indonezia și-a pierdut viața

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei