Un autoturism BMW a fost abandonat după ce s-a lovit de capul podului IPMC și apoi a luat foc. Ocupanții mașinii au părăsit locul accidentului și, cel puțin până ieri la prânz, nu se prezentaseră la Poliție să declare evenimentul.
- Publicitate -
Totul s-a întâmplat, ieri dimineață, la puțin timp după ora 5. Pentru că fusese semnalat un incendiu la o mașină, a fost trimis la fața locului un echipaj al Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța.
Potrivit lucrătorilor ISU "Dobrogea" Constanța, la sosirea la fața locului a echipajului SMURD, autoturismul BMW, cu numărul de înmatriculare B-097627, "se afla în echilibru instabil, pe partea din spate și exista un incendiu la compartimentul motor".
S-a trecut la stingerea incendiului, după care mașina a fost repusă pe roți.
S-a constatat că atât în autoturism, cât și în apropierea lui nu se află vreo persoană care să aibă vreo legătură cu accidentul.
Mai mult decât atât, în mașină nu au fost găsite documente de identitate ale vreunei persoane și nici actele autoturismului.
Purtătorul de cuvânt al Serviciului Poliției Rutiere Constanța, subinspector Marius Ghiță, ne-a declarat că proprietarul are la dispoziție 24 de ore pentru a declara accidentul, abia după aceea demarându-se cercetări în vederea descoperirii proprietarului și a autorului producerii accidentului.
Oamenii legii nu exclud nici varianta ca mașina să fi fost furată.