Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Un crater imens s-a format în Amara, după ce o pungă de gaze a fost atinsă în timpul forărilor

de Oana CHIRANA Vineri, 29 August 2025 275 1 min citire
Un crater imens s-a format în Amara, după ce o pungă de gaze a fost atinsă în timpul forărilor
Aproximativ o sută de persoane dintr-un cartier din Amara, judeţul Ialomiţa, au fost evacuate, vineri după-amiază, după ce o pungă de gaze a fost atinsă în timpul forărilor pentru o fântână.
În zonă s-a format un crater de mari dimensiuni, iar gazele acumulate în sol aruncă nămol la mare înălţime. Măsurătorile făcute de specialişti au detectat hidrogen suflurat, gaz metan şi amoniu.
Incidentul a fost anunţat vineri, după ce, în timp ce forau pentru amenajarea unei fântâni, mai multe persoane au constatat că în zonă se simte un miros puternic. Pompierii au ajuns acolo, principala ipoteză fiind aceea că în timpul forărilor a fost atinsă o pungă de gaz, au declarat reprezentanţi ai ISU Ialomiţa.
La locul incidentului s-a format un crater cu diametrul de 25 de metri, iar din acesta gazele din pământ aruncă nămol şi apă.
Întrucât zona unde s-a produs incidentul este una locuită, aproximativ 100 de persoane s-au autoevacuat ori au fost evacuate.
Furnizarea gazelor naturale şi a electricităţii în zonă au fost sistate, după ce echipajul CBRN (chimic, biologic, radiologic şi nuclear) a detectat hirdogen suflurat, gaz metan şi amoniu.
De asemenea, zona a fost izolată pe o distanţă de aproximativ 150-300 de metri.
”La faţa locului sunt reprezentanţi ai mai multor instituţii, se caută o soluţie pentru această situaţie”, precizează oficialii ISU Ialomiţa.
Taguri
Articolul anterior „În Slujba Cetățenilor” – Tradiția, oglinda identității
Articolul următor Constantin Gâlcă: „Ianis Hagi ar fi foarte util pentru Rapid”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei