Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Constantin Gâlcă, a declarat într-o conferință de presă, comentând posibilitatea transferului mijlocașului Ianis Hagi, că acesta este un jucător care poate decide singur un meci și că ar fi util formației sale.
- Publicitate -
Informația despre posibilul transfer al lui Ianis Hagi la FC Rapid a fost dezvăluită de Mircea Lucescu. Selecționerul i-a propus acționarului Dan Șucu să îl aducă pentru trei luni la Rapid pe Ianis Hagi, pentru ca apoi să-l transfere în Italia, la Genoa, grupare aflată de asemenea în proprietatea sa.
„Jucători mai așteptăm, așa spun. Eu îmi doresc. Vom vedea în zilele următoare ce se va întâmpla. Mai multe știe conducerea. Eu spun posturile, propun și jucători, dar vin propuneri și din partea clubului, bineînțeles. Eu îmi doresc să vină jucători cât mai repede, e important pentru noi. Noi avem un lot destul de omogen, dar mai e nevoie de un jucător care să fie complementar cu cei de la mijloc. De Ianis întrebați mai sus (n.r. - conducerea clubului). Ianis Hagi e un jucător cu calități foarte bune, care poate să decidă un meci. El poate să dea viteză jocului prin inteligența și valoarea lui. Ar fi un jucător util pentru noi", a precizat Gâlcă.