Vineri, 05 Iunie 2026

Un minor s-a spânzurat cu fularul de un stâlp

de Carmen MOCANU Luni, 08 Februarie 2010 332 1 min citire
Deși avea toată viața înainte, un adolescent sătul de greutățile de zi cu zi a decis că este mai bine să termine socotelile și s-a sinucis.
Vasile Covaci, de 17 ani, se mutase, împreună cu părinții și frații săi, de câteva luni, din localitatea Cristinești, județul Botoșani, în localitatea Murfatlar. Adolescentul nu mergea la școală deoarece nu avea bani pentru a urma cursurile unui liceu. El lucra cu ziua la fermele de viță de vie din Murfatlar pentru a-și ajuta părinții. Colegii spun că băiatul era foarte cuminte și muncitor, însă în ultima perioadă se tot plângea că nu-i ajung banii și că s-a săturat până peste cap de sărăcie. Sâmbătă dimineață, el a plecat de acasă spre locul de muncă însă nu a mai ajuns acolo. Vasile s-a oprit pe drum și fără să stea prea mult pe gânduri a legat fularul pe care-l purta la gât de un stâlp de înaltă tensiune și s-a spânzurat. El a fost găsit de câțiva colegi de serviciu care au sunat la 112. Corpul neînsuflețit al băiatului a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei. Oamenii legii susțin că la examinarea exterioară a cadavrului nu s-au constatat urme de violență. Părinții adolescentului au spus că Vasile a mai avut câteva tentative de suicid.
Articolul anterior Cuplul incestuos de la Cumpăna, 10 ani după gratii
Articolul următor "Negociatorul" Pătru din dosarul Bamburic, condamnat la 12 ani de închisoare pentru omor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei