Un bărbat de 40 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, după ce ar fi atacat un tânăr de 19 ani cu o sticlă spartă, în urma unui conflict izbucnit pe fondul consumului de alcool. Incidentul s-a petrecut în comuna Coșbuc, iar victima a fost la un pas de moarte.
- Publicitate -
Potrivit polițiștilor, agresiunea a avut loc în apropierea unui imobil din localitate. În timpul altercației, bărbatul l-ar fi lovit pe tânăr în zona gâtului cu o sticlă, provocându-i răni grave. Un ofițer de poliție judiciară aflat în timpul liber a observat scena și a intervenit imediat pentru a-i acorda primul ajutor victimei până la sosirea echipajelor medicale.
Tânărul a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Polițistul care i-a salvat viața a declarat ulterior că rana provocată putea fi fatală dacă lovitura ar fi fost cu doar câțiva milimetri mai adâncă.
După primele cercetări, oamenii legii au stabilit că agresorul ar fi acționat pe fondul consumului de alcool. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior instanța a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Ancheta este coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, iar suspectul este cercetat pentru tentativă de omor, scrie ObservatorNews.ro.
Sursă foto: profimedia.ro.