UPDATE - Potrivit polițiștilor rutieri, în incidentul care a dus la blocarea traficului între Constanța și Mangalia au fost implicate două autoturisme. Astfel, un cetățean german, aflat la volanul unui Mercedes, care circula pe sensul de mers dinspre Agigea spre Constanța nu s-a asigurat la trecerea de pe banda 1 pe banda 2 și l-a luat prin surprindere pe șoferul BMW-ului, care rula în spatele său. În consecință, BMW a lovit Mercedesul în spate, după care s-a răsturnat pe partea carosabilă.
În urma incidentului nu a fost nimeni rănit. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul Drager și s-a stabilit că nu au consumat băuturi alcoolice.
- Publicitate -
În consecință, cei doi urmează să se înțeleagă pe cale amiabilă, incidentul fiind înregistrat ca tamponare.
Circulație blocată între localitățile Lazu și Agigea, pe sensul de mers spre Mangalia, după ce un BMW cu numere de Bulgaria a intrat într-un parapet de pe mijlocul drumului. Circulația se desfășoară cu dificultate. La fața locului au sosit și polițiștii rutieri.