Un copil de numai de doi a ajuns, vineri, pe patul de spital după ce a fost rănit într-un accident rutier. La unitatea medicală au ajuns și părinții, care se aflau în autoturism. Accidentul s-a petrecut, în jurul orei 12.00, pe Drumul Județean 226. Potrivit anchetatorilor, un bărbat de 33 de ani, din București conducea un autoturism marca Mitsubishi, iar la ieșire din localitatea Corbu a pierdut controlul direcției și a ieșit în decor. În secundele următoare s-a proptit direct într-un copac. În urma impactului, șoferul, soția sa și copilul au suferit leziuni ușoare. Martorii accidentului au sunat la 112, iar la locul accidentului au ajuns în scurt timp polițiștii de la Rutieră și cadrele medicale. Șoferul a fost testat cu aparatul Drager, iar polițiștii au stabilit că nu a consumat alcool înainte de a se urca la volan. Victimele au fost transportate la spitalul Clinic Județean de Urgență pentru investigații suplimentare. Polițiștii de la Rutieră au pornit o anchetă în acest caz.
- Publicitate -