Viceprimarul din Tuzla, plasat în arest la domiciliu

de Andra RAFTU Miercuri, 23 Septembrie 2015 195
Magistrații Curții de Apel Constanța au hotărât, ieri după-amiază, ca Reșit Taner, viceprimarul comunei Tuzla, și Ștefan Radu, administratorul unei societăți comerciale, să fie plasați în arest la domiciliu. Decizia instanței este definitivă și nu mai poate fi atacată cu recurs.
Reșit Taner este acuzat de comiterea infracțiunii de șantaj și, în urmă cu câteva zile, a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Constanța, hotărârea fiind luată de magistrații Tribunalului Constanța.
"În perioada 16.08.2015 - 08.09.2015, inculpații Reșit Taner și Radu Ștefan, pentru a obține de la administratorul unei societăți comerciale suma de 48.000 euro, au exercitat asupra acestuia din urmă acte de constrângere constând în amenințări cu fapte păgubitoare, respectiv: alungarea clienților, împiedicarea accesului în spațiul comercial și a utilizării acestuia prin schimbarea încuietorilor și sechestrarea bunurilor aparținând firmei respective. Mai mult, în același context, la data de 08 septembrie 2015, inculpatul Radu Ștefan, în prezența celuilalt inculpat, a exercitat acte de violență fizică asupra persoanei respective", spun procurorii.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei