Sâmbătă, 06 Iunie 2026

VIDEO / Bătaie în fața unui club din stațiunea MAMAIA

de Florentina BOZÎNTAN Miercuri, 03 Iulie 2013 633 1 min citire
VIDEO / Bătaie în fața unui club din stațiunea MAMAIA
Bătaia din fața unui club din Mamaia, petrecută în week-end-ul trecut, a ajuns în atenția polițiștilor din stațiune. Oamenii legii s-au autosesizat, după ce o publicație națională a prezentat mai multe imagini, în care se vede cum un tânăr este lovit și târât pe jos de niște indivizi, în fața localului. 
"În cauză se fac verificări pentru identificarea persoanelor din respectivele imagini, în vederea audierii lor și stabilirii situației de fapt, iar în funcție de rezultatul cercetărilor va fi încadrată juridic fapta", au precizat reprezentanții Poliției Constanța. Dosarul se află în lucru la Biroul Poliției Mamaia, dar până în prezent nimeni nu s-a prezentat pentru depunerea unei plângeri penale. Dar, după cum ne-au precizat oamenii legii, continuarea cercetărilor este condiționată de această plângere, având în vedere că legislația prevede, în cazul infracțiunii de loviri și alte violențe, plângerea prealabilă. 
Cercetările făcute până în prezent arată că cel care a fost bătut este un petrecăreț care, în noaptea respectivă, a făcut scandal și a refuzat, inițial să achite nota de plată. Până la urmă, a fost convins să achite consumația, dar după ce a părăsit clubul, a continuat să-i amenințe pe alți clienți, de unde a pornit și scandalul. În incident s-a implicat și un agent de pază. 
Taguri
Articolul anterior Se fură de pe plajă!
Articolul următor Ce spune Inspectoratul Școlar Constanța despre incidentul de la Bac, din Năvodari

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei