O ambarcațiune cu 29 de emigranți din Orientul Mijlociu a fost interceptată de polițiștii de frontieră constănțeni în apropierea țărmului românesc al Mării Negre.
- Publicitate -
Astfel, sâmbătă, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au interceptat, la 3 mile marine travers de zona Chituc, din județul Constanța, o ambarcațiune suspectă de migrație ilegală, la bordul căreia se aflau 29 de migranți din Orientul Mijlociu.
Imediat, în zona indicată, s-a dispus de urgență efectuarea unei misiuni cu două ambarcațiuni din cadrul Grupului de Nave Constanța.
Navele Gărzii de Coastă au interceptat ținta, ce s-a dovedit a fi o ambarcațiune de mici dimensiuni, cu o lungime de 9 metri, fără a avea pavilion arborat.
Ambarcațiunea suspectă avea probleme tehnice la sistemul de propulsie, iar o navă a Gărzii de Coastă a tractat-o în zona bazinului portuar, în vederea efectuării controlului specific.
La bord se aflau 29 de persoane, din care 17 bărbați, 4 femei și 8 copii. Persoanele depistate la bord au declarat că sunt cetățeni afgani și intenționau să ajungă în țări din spațiul Schengen.
Un număr de 13 persoane a necesitat intervenție de specialitate din partea autorităților medicale din Constanța, 11 fiind transportate pentru investigații la o unitate medicală deoarece acuzau o stare febrilă.
Polițiștii de frontieră efectuează în prezent cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de intrare în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat.