Nu au acte de identitate, unii dintre ei nici nu există, nefiind înregistrați la Starea Civilă, dar sparg mașini pe bandă rulantă în municipiul Constanța. Este vorba despre vreo 10 - 15 minori, care provin din familii dezorganizate din municipiu sau din județ și care, pentru a face rost de câțiva bănuți, sparg autoturisme.
- Publicitate -
Azi dimineață, polițiștii Secției 2 au fost sesizați de un constănțean că și-a găsit mașina, pe care o lăsase parcată pe strada Soveja, cu geamul de la portiera stânga-față, spart. În urma cercetărilor, s-a stabilit că responsabili sunt trei minori, doi de 14 ani, iar unul de 15 ani.
De asemenea, tot astăzi, între orele 6.30 - 8,30, polițiștii de la Compartimentul Furturi din Auto, Secția 2, au organizat o acțiune pe linia combaterii furturilor din autoturisme. Cu această ocazie au depistat trei minori, cu vârste între 14 și 15 ani, suspectați că au spart, într-o singură noapte, în 23 spre 24 iulie, 11 mașini. Din patru mașini au furat un radio-cd, un GPS, un DVD, un laptop și un aparat foto. Celorlalte șapte le-au provocat doar distrugeri, căci nu au furat nimic.
De asemenea, un al patrulea minor, de 15 ani, este suspectat de spargerea a patru mașini, pe 13 august. Toți cei șapte minori sunt anchetați în libertate.