În zona Cireșica din municipiul Constanța se află strada Dispensarului, care face legătura între bulevardul Aurel Vlaicu și bulevardul Alexandru Lăpușneanu.
- Publicitate -
Cele mai multe accidente din această zonă s-au produs din cauza indisciplinei pietonale și a nerespectării regulilor privind prioritatea de trecere. Pentru fluidizarea traficului și pentru a facilita circulația autovehiculelor de pe strada Dispensarului, în intersecție a fost amplasat un sens giratoriu.
"Circulați cu viteză redusă și manifestați atenție sporită atunci când efectuați virajul în sensul giratoriu deoarece unii șoferi nu respectă marcajul de delimitare a benzilor de circulație. Atunci când în sens circulă un autovehicul din stânga dumneavoastră nu accelerați intenționat, reduceți viteza pentru a-i facilita trecerea. Respectați întotdeauna regulile de prioritate pentru a evita producerea unor evenimente nedorite", precizează Cristina Vasile, purtătorul de cuvânt al Serviciului Rutier Constanța.