Foileton Reclame degeaba

de Cuget Liber Marţi, 24 Februarie 2015 189
Nu-i așa că sunteți sătuli de reclame? De publicitate? De minciuni sfruntate?
Ni se spune, insistent: "Grăbește-te! Stocuri limitate!" Aida de! Acolo zac, până trebuie să le scadă prețurile ori să le retragă. Sau, celor ce le cumpără, să le-o tragă. Ba, dacă nu ne place nu știu ce produs, ne dă banii înapoi! Ha! Nu știu ce firmă garantează că dă banii înapoi, dacă nu ne convine un produs.
Șamponul, spre exemplu. Deci, iei flaconul gol, bonul de casă, un kil de mătreață și...plin de bube-n cap, fuga (go) la firmă să-ți dea banii înapoi. Ce-ar fi să dea pielea înapoi (cea de pe cap), arsă de respectivul șampon?
Sau: "Nu găsești mai ieftin în niciun alt magazin!" "Dar nici mai prost!" n-ar adăuga, la respectiva reclamă, nici să-i pici cu ceară! O altă reclamă, la fel de idioată: "Scoate 99,99% din pete!" Cine le-o fi numărat pe cele scoase? Cum zice românul, Hristoase!
O fi reclama sufletul comerțului, dar chiar așa, să ne scoată sufletul?
Se mai exagerează, dar unii-unele, pur și simplu ne exasperează! Și, peste tot găsești numai "2 în 1"; "3 în 1"; super-extra-mega-ultra și aproape 100% gratis. Măi, să fie!
Am un vecin care mi-a spus că ultima dată când a deschis televizorul a fost anul trecut. A schimbat, la rând, 13 canale și pe toate... reclame și publicitate! Chiar că e de înțeles! Devine valabilă butada că te poți relaxa, uitându-te la televizor, singura condiție fiind să nu-l deschizi! Mai mult, firmă de firmă afirmă că "n" produse sunt la promoție. Suntem noi fraieri! Promoții sunt tot timpul, dar compania face campania, știind că românul répede se repéde!
De luni de zile... "Consumați zilnic cel puțin doi litri de lichide!" Să ridice mâna cine le-a măsurat vreodată! Se vede treaba că nu-s reclame degeaba!
Mai e o apă minerală care face ca... nici oamenilor care-o beau să nu le cadă frunzele! Care frunze? Ale Evei, din față? Am văzut, cândva, o caricatură cu Adam și Eva. Eva avea o frunză în față, iar Adam... un maldăr, și tot se vedea un capăt, pe la genunchi...
Așadar, se minte abitir. Sictir!

Ananie GAGNIUC

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Fun

Ultima oră

Titlurile zilei