Regizorul Radu Muntean a terminat filmările la cel mai recent proiect, "Boogie", un film despre un grup de prieteni care-și reamintesc de tinerețe, pe care cineastul vrea să-l ducă la festivalul de la Berlin, anul viitor, iar premiera în cinematografe este preconizată pentru mai 2008. Filmările pentru "Boogie" au început pe 10 septembrie la Neptun, unde actorii Anamaria Marinca, Dragoș Bucur, Mimi Brănescu sau Vlad Muntean, fiul regizorului, în vârstă de 4 ani, au petrecut 20 de zile și nopți. Regizorul a spus că inițial a evitat să îl aleagă în rolul copilului din film pe fiul său, pentru că nu îi place să "amestece lucrurile". "Am ales alt copil, foarte simpatic și dezinvolt, dar care s-a dovedit puțin controlabil la repetiții", a povestit Muntean. "Atunci l-am chemat pe Vlad și cred că a fost una din cele mai bune decizii de casting pe care am luat-o".
- Publicitate -
Proiectul filmului "Boogie" a ocupat locul trei în clasamentul concursului de finanțare organizat în 2006 de Centrul Național al Cinematografiei și a primit un credit de un milion de lei (peste 300.000 de euro - n.r.), iar bugetul total al peliculei este de 600.000 de euro.
Regizorul a spus că vrea să finalizeze proiectul în luna noiembrie a acestui an, pentru ca în februarie 2008 să participe cu el la festivalul de film de la Berlin, unul dintre cele mai importante din Europa, iar în mai să aibă premiera în cinematografele din România.