Scrisoare către Ministerul de Interne

de Cuget Liber Marţi, 20 Decembrie 2011 870
Domnule Ministru, Sunt patronul firmei DAVICOM SRL și al unui chioșc din cartierul Militari și mă recomand BARTOC GHEORGHE DAN, cu locuința în DR. VICTOR POLONI 10, parter, sector 5. Deși îmi merge bine, sunt sătul să tot dau șpăgi la circa 17 poliție de parcă aș fi acționar majoritar, iar circa 17 este cotată la bursă sau la RASDAQ. Lângă casa mea, la nr. 8, locuiesc doi romi pripășiți nu se știe de unde și care îl irită pe băiatul meu Alexandru, fost atlet. Ștrengar din fire, Alex mai sare gardul, că țiganii au poarta încuiată, și micționează pe ușa lor de la intrare, așa, în glumă. Romul ăla bătrân, chiar l-a ocărât pe Alex fără motiv, și atunci puștiul meu l-a dat cu capul de asfalt ca avertisment. Ca să nu ia amendă penală o mai trimit pe săraca mama, femeie bătrână, că nu bate la ochi cu darul la comandant și totul se rezolvă cu bine. Îmi pare rău că nu mai este fosta conducere a secției: dom’ Velicu, Mihai Manu și sectoristul Ioan Radu care aveau tarife omenești. Acum e un țăran lacom de bani, numit Dumitru Ștefan căruia trebuie să-i fac renta și lui și oamenilor săi de la ordine publică, care au foamea-n gât. A doua mea nevastă era polițistă și trăgea la tir sportiv, dar m-a învățat cum merg șmenurile prin poliție ca să cad în picioare, cum se spune. După ce i-am făcut un copil a fugit cu un coleg de-al ei de serviciu în SUA fără să mă anunțe. Dom’ ministru, eu l-am scăpat pe Alex de procurori, de judecătorii de la sectorul 5, că țiganul bătrân l-a dus la tribunal, și vreau să fiu generos și cu dumneavoastră dacă mă ajutați să scap și de țiganii ăștia care sunt vecini cu mine, care-mi produc xenofobie, și să-i asigur o viață liniștită lui Alex, că are alergie la romi, ce să-i fac săracu’?! Putem să ne înțelegem mai mult decât convenabil pentru ambele părți, iar dacă veți fi de acord să-mi ziceți: Mai ești operațional? Și vă scărpinați pe vârful nasului. Dacă apar alți subordonați de-ai dumneavoastră nu recunosc nimic și-mi iau și o față de om uimit dar serios. Cu optimism, Bartoc Gheorghe Dan Patron
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Fun

Ultima oră

Titlurile zilei