de George Topârceanu
- Publicitate -
Tanța, domnișoara Tanța
E-o duduie foarte șic,
Zveltă, cu ochi mari și negri,
Cap superb, năsucul mic,
Piciorușe lungi și durde
Și când se plimbă prin Tei
Toți birjarii o admiră:
- Mă, halal de mama ei!
Ce profesie are Tanța?
Uite, n-aș putea să spun;
Nici nu mă interesează
Chiar dacă o presupun.
Dar cum Tanța-i delicioasă
Și-are maniere fine,
Nici nu vreau să știu ce face,
Nici cu ce și nici cu cine.
Ca vecini se mai întâmplă
Ca să-i cer un ac sau ață,
Sau îmi cere ea o carte
Până mâine dimineață.
O vecinătate dragă
Ne-a prins zilele-n cătușe
Că ades intru la Tanța
Fără să mai bat la ușe.
Tot așa-ntr-o seară intru
Era iarnă grea și ger,
Și-o găsesc în pielea goală
Stând lângă calorifer.
Năucit de frumusețea-i
Dau să mă retrag un pic
Însă Tanța-mi spune:
- Intră, intră dragă, nu-i nimic!
Am intrat și beat de farmec
O-ntreba-i plin de mister:
- Pentru ce stai goală, scumpo
Lângă acel calorifer?
- Fiindcă-a fost proprietarul,
Mi-a răspuns șagalnic Tanța -
Și-uite mi-am plătit chiria,
Iar acum, usuc chitanța.
