Cercetător Irina Sodoleanu: ”Sunt unul dintre copiii care au crescut pe siturile dobrogene, avându-l ca model pe bunicul meu”

- Este moștenită, cu siguranța. Sunt unul dintre copiii care au crescut pe siturile dobrogene, în Muzeul de Istorie din Constanța. Am copilărit acolo și l-am avut de mică, drept model, pe bunicul meu. Așa că dragostea pentru istorie și pentru arheologie, cu precădere, a fost cumva insuflată încă de când eram copil.

Formarea mea este, de fapt, realistă. Am făcut un liceu cu profil real, matematică-informatică, însă m-a atras tot timpul această parte a istoriei dobrogene, antichitatea.

- Am studiat la Universitatea „Ovidius” din Constanța, dar doctoratul l-am făcut la Universitatea București. Doctorat pe care l-am susținut acum 10 ani și pe care, în sfârșit, sper că voi reuși să-l public anul acesta. Doctoratul a fost terminat și susținut în 2014, având ca îndrumător un om foarte drag mie, care m-a canalizat cumva pe direcțiile de cercetare pe care le-am abordat mai târziu. Este unul dintre profesorii mei, doamna Maria Bărbulescu. Ea m-a îndrumat încă din facultate pe această direcție, a artei mozaicului în antichitate, în perioada romană cu precădere. Și de aici am tot construit, la master și la doctorat, când domnul profesor de la Universitatea București, Alexandru Barnea, mi-a propus ca titlu „Edificiul cu Mozaic în contextul urban al Tomisului". Și era o integrare a acestui magnific edificiu într-un cadru mai larg, al orașului antic.

- A fost o cercetare susținută, care a continuat, din fericire, și după ce am finalizat doctoratul, pentru că mare parte din materialul de arhivă, din Arhiva Institutului Național al Patrimoniului, am consultat-o după doctorat.

Materialul pentru doctorat a constat, în special, din ce se găseam în arhiva Muzeului de Istorie Națională și Arheologie, adică din carnetele de șantier, cele care s-au păstrat, că nu sunt păstrate toate, din timpul săpăturilor, planuri de situație, desene, tot felul de notații, rapoarte de activitate ale muzeului, din care iarăși am putut culege niște lucruri interesante și folositoare. Dar cercetarea a continuat și după ce mi-am dat doctoratul. Și cred că prima parte, redescoperirea Edificiului cu Mozaic, prin intermediul arhivelor de specialitate, poate fi considerată încheiată. Și de aici putem merge mai departe cu alte lucruri care au rămas încă nerezolvate în cercetarea acestui măreț edificiu.

- Ce am încercat eu să fac acum a fost să pregătesc cumva terenul pentru publicarea materialului arheologic descoperit acolo. În anii 50-60, când s-au făcut cele mai impresionante descoperiri arheologice din Constanța, pentru că se construia foarte mult și, automat, construindu-se în zona veche, au ieșit la lumină foarte multe resturi arheologice importante. Arheologi erau câțiva în cadrul muzeului, au trebuit să facă față acestei abundențe de descoperiri.

Prin urmare, mare parte din ce s-a găsit atunci a rămas publicat numai la nivel de popularizare sau oricum parțial. Din Edificiul cu Mozaic au fost selectate piesele cele mai interesante și sunt numai câteva articole care le-au pus în valoare științific; restul au fost studii de popularizare. Și atunci, pentru a finaliza cumva această săpătură, trebuie reluate.

O categorie foarte importantă de material pe care o avem acum în lucru este un proiect pe care îl desfășurăm în colaborare cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din București. Este materialul legat de decorul marii săli cu mozaic, decorul parietal. Sunt plăcuțele cu marmură care acopereau pereții marii săli. Pentru că sala nu avea numai mozaic, avea și pereții decorați cu marmură. Albă și colorată. Este un demers destul de dificil, pentru că materialul este foarte bogat. Și mai ales pentru că am avut la un moment dat senzația că lucrăm puțin... nu în van, dar că dublăm cumva ceea ce au făcut ceilalți. Piesele din marmură au fost spălate, desenate. Și în documentele de arhivă am găsit o trimitere către un caiet cu informații numai despre descoperirea marmorelor.

Deci exista o documentație destinată lor, pe care însă nu o găsim. La un moment dat, în corespondența sa, fostul director al MINAC, Vasile Canarache, își mărturisea dorința de a înainta acest material către arhitecta care a și proiectat clădirea care acoperă mozaicul, Sandală Negoescu Ignat. Dar i s-a pierdut urma acestui material.

O altă categorie foarte importantă este cea a ceramicii descoperite acolo. Sunt două depozite de amfore găsite pe loc, așa cum au fost surprinse de prăbușirea tavanelor încăperilor boltite.

Și pentru noi sunt foarte importante, pentru că sunt niște momente clare care ne pot ajuta să datăm niște evenimente violente care au avut loc în acest Edificiu cu Mozaic. Ele nu au fost publicate integral și, sigur, când ai un grup de obiecte găsite în comun, nu spune nimic dacă tu alegi una, două, trei dintre ele. Și atunci ele ar trebui revăzute de specialiști astăzi, cu bibliografia mult mai abundent avută la îndemână decât în perioada aceea. Și stabilite niște datări clare pentru aceste două momente care sunt foarte importante în istoria evoluției acestui edificiu ridicat undeva în secolul al IV-lea după Hristos pe panta falezei de sud-vesta orașului vechi.

Edificiul a fost ridicat în apropierea portului vechi tocmai pentru a-l deservi și pentru a face legătura între zona locuită a orașului, piața Ovidiu, zona de sus a orașului, și portul care se afla la baza falezei, nu foarte departe de ultimul nivel al edificiului. Și a fost construit într-un mod ingenios care, pe lângă faptul că punea la dispoziție aceste spații de depozitare pentru port, mai îndeplinea un rol foarte important. Stabiliza cumva faleza portului. Știm și astăzi că falezele Constanței au niște probleme. Sunt înregistrate niște alunecări de teren pe la 1920, deci destul de recent, pe cealaltă faleză adevărat.

Cu siguranță, această problemă exista și în Antichitate, dar ei au gândit un mod de a o susține prin aceste edificii construite cu spatele la faleză și în terase. Primul nivel, cel în care se cobora din piața Ovidiu, era cel cu sala cu mozaic, care susținea sala cu mozaic. Avea o deschidere foarte mare și probabil oferea spațiu pentru întrunirile oficiale, pentru întrunirile culturale ale membrilor comunității tomitane.

De aici se putea coborî la nivelul al doilea, cel pe care îl vedem astăzi sub edificiul cu mozaic, cel cu 12 încăperi boltite, care funcționau ca depozite portuare și care în fața lor aveau un spațiu deschis, o piațetă unde se desfășurau de asemenea activități comerciale. Probabil se vindea en gros și en detail ceea ce venea pe mare. Și mai este și un al treilea nivel, care astăzi nu se observă, este conservat sub pământ, care era cel mai apropiat de zona cheiurilor portului antic.

- Este o sintagmă culeasă de noi din presa vremii. Cred că din revista „Flacăra”. Când jurnalistul care a scris articolul spunea că unul dintre arheologii care participau la cercetare sau vizitau, în timpul cercetării, zona unde se săpa, a fost atât de impresionat de ce a văzut acolo încât a exclamat „Vai, parcă am fi în fața unui Pompei Dobrogean!” sau ceva de genul ăsta. Comparația cu Pompei cred că se referă numai la bogăția sitului, pentru că știm toți că Pompei a fost înghițit de lava vulcanului Vezuviu. Pe când aici este posibil ca și evoluția Edificiului cu Mozaic să fi fost întreruptă de un eveniment natural, de un cutremur. Sunt din ce în ce mai multe date care ne-ndrumă către această ipoteză. Dar asemănarea aici cred că se oprește, la bogăția descoperirilor.

- Aș căuta, în primul rând, niște puncte foarte interesante pentru vizitatori și bineînțeles că Edificiul cu Mozaic ar fi unul dintre ele. Sigur, e destul de dificil de făcut acest lucru în momentul în care o mare parte din muzee sunt imposibil de vizitat, Muzeul de Istorie fiind închis, Acvariul, Edificiul încă nedeschis. Dar, odată cu redeschiderea Edificiului, probabil în a doua jumătate a lunii august, după ce va fi recepționată către muzeu, acesta va fi unul dintre punctele pe care vizitatorii ar trebui să îl aibă în programul lor în Constanța. Și Muzeul de Istorie va avea o expoziție permanentă, organizată la parterul clădirii în care se află acum. Însă ne aflăm încă în procesul de mutare a patrimoniului din sediul vechi, care s-a dovedit a fi unul destul de complicat, dar care se va finaliza în curând.

Eu i-aș duce și către Mormântul Pictat. Deși nu poate fi vizitat în interior din rațiuni care sper că sunt înțelese de vizitatori, el trebuie să fie păstrat la o temperatură, în condiții de conservare constante și optime. Dar expoziția organizată de colegii mei în sala dinaintea intrării în zona în care se conservă Mormântul Pictat cred că este foarte importantă pentru înțelegerea acestei descoperiri în zona în care a fost făcută.

De asemenea, mie îmi place foarte mult ceea ce face colegul Cristi Cealera, acele tururi ghidate care prezintă clădirile Constanței vechi. Sunt și acestea până la urmă niște obiective istorice, pentru că sunt niște exemple de arhitectură din vremea respectivă și sunt niște lucrări de arhitectură făcute cu gust, plăcute ochiului și multe dintre ele au și niște povești pe care colegul meu le știe și le relatează de fiecare dată.

Turistul mai poate să vadă în județ la Cetatea Carsium de la Hârșova și în curând și muzeul de acolo va fi deschis. Apoi Cetatea Capidava, dar și Histria sunt încă deschise; pregătim și niște plăcuțe care să ghideze vizitatorul în cetate, cu un minim de informație care nici să nu plictisească, dar totuși să îl facă și să înțeleagă în fața a ce se află. Și, evident, monumentul de la Adamclisi.