Hari Gromoșteanu, un artist complet, care îmbină cu naturalețe actoria, comedia, muzica și divertismentul, a vorbit, pentru ziarul „Cuget Liber”, despre omul din spatele scenei, despre începuturile sale artistice și despre felul în care și-a construit drumul în lumea spectacolului. Hari ne-a povestit despre inspirația din spatele personajelor, despre provocările comediei și despre emoțiile pe care le trăiește în fața publicului.
- Publicitate -
- Hari, întâi de toate, pentru cei care te descoperă acum, cine ești dincolo de scenă? Artistul, omul, povestitorul, de ce nu?
- Da, în primul rând, Hari omul, care se combină foarte bine cu Hari artistul, adică și în pauza de publicitate, ca să zic așa, sunt tot artist, pentru că iubesc foarte mult această meserie și o port cu mine mereu, și în afara scenei, și în tot ceea ce fac eu.
- Un detaliu foarte interesant, iată, care mi-a atras atenția.
- Știi că eu trebuie să fiu conectat încontinuu în meseria asta, că, dacă te lași, îți cam ieși din rutină, fără îndoială. Îți cam ieși din mână, cum se zice.
- Cum ai intrat în lumea spectacolului? A fost o alegere conștientă sau te-a atras efectiv scena?
- Cred că, în primul și în primul rând, m-a atras scena, tot ce înseamnă frumusețea ei, după care am făcut-o conștient. După care mi-am dat seama că îmi place foarte mult și n-am putut să mă mai las de ea.
- De la ce vârstă ai început?
- De la vârsta de 14 ani. Atunci m-am urcat prima dată pe scenă. Acel moment a fost, sincer, o dezamăgire. Era prima dată când urcam pe scenă, la o terasă foarte mare, unde era tabăra Năvodari atunci. Și dezamăgire de ce? Nu știam care e treaba cu publicul, priza, conexiunea. Cum să jonglez cu publicul. Și s-a trezit unul din public și a zis: „Lasă-ne cu chestiile astea”. Această replică nu neapărat că m-a marcat, dar mi-am dat seama că nu sunt singur. Nu fac doar ce vreau, trebuie să am grijă și de cei care mă urmăresc. Și asta a fost. Dar acum nu mai sunt probleme de genul ăsta. Făcând meseria asta de foarte mult timp și iubind-o atât de mult, e vorba aia, ai cuvintele la tine mereu și nu te poate închide nimeni. Și mai ține și de improvizație fără îndoială.
- În care dintre aceste ipostaze te regăsești totuși cel mai bine și de ce?
- Cel mai bine... artistul! Când spui artist, le adună pe toate. Dacă spui doar actor, e clar te duci pe nișa asta. E strict această nișă. E teatru și atât. Dar când spui artist, se pot combina toate. Bine, prima dragoste a fost teatrul și cred că va rămâne, că e prima dragoste, adică, în general, comedia. După care am descoperit muzica și am observat că se pot combina foarte bine. Și merg bine împreună, așa că nu le-am mai despărțit și am plecat cu ele la drum. Comedia pare ușoară din exterior, dar este dificil cu siguranță de făcut bine.
- De unde-ți vine inspirația pentru personaje, texte și situațiile comice?
- Comedia e cea mai grea. Mai ales în zilele noastre. Pentru că eu trebuie să vin cu toată energia mea ca să te fac pe tine să uiți de tot ce ai tu în spatele tău și de problemele tale și tot ce cari tu cu tine. Eu trebuie să scot astea și să-i aduc un zâmbet pe buze celui care mă privește. Poate că înainte era un pic mai ușor, dar acum e foarte greu. Că le mai zic oamenilor când vin la spectacol… mă bucur că v-ați plătit impozitele și ca să reușiți să mai veniți și la un spectacol. E foarte importantă priza, adică prima secundă cu publicul. Dar comedia pentru cei de acasă și pentru cei care vor să se apuce de așa ceva e foarte grea. Adică trebuie să ai tu o energie atât de multă încât să dai și la alții.
- Cum reușești să faci față acestor situații?
- Când intri în horă, trebuie să joci până la capăt, cum e vorba aia românească. Deja vine de la sine totul. Și sunt chestii pe care le știi doar tu. Când trebuie să te odihnești, cum trebuie să faci, de asemenea, vocea, trebuie să ai grijă de ea.
- Ce adevăr despre tine nu apare sau nu a apărut niciodată în interviuri?
- Adevăr? Hai să-i spunem așa, un mic secret nedezvăluit. Eu sunt foarte sincer și pe scenă, și la interviuri. Poate că sunt secrete personale pe care nu trebuie să le știe nimeni și nu merită divulgate. Adică eu știu să fac diferența dintre viața mea personală și viața mea de artist. Adică trebuie să dai publicului care te urmărește exact ce trebuie și cât trebuie. Nu trebuie să vadă ei cum se poartă acum.
- Cum vezi tu showbiz-ul românesc la ora actuală?
- O întrebare foarte complicată. Salată boeuf. Cam așa, un amalgam. Ce-mi pare rău este că încet, încet nu se mai pune accent pe valoare și pe talent. Apar foarte mulți, ca ciupercile după ploaie, care au foarte puține de spus și se duc foarte repede. Și devin influenceri. Avem foarte mulți influenceri care ne spun cum să ne creștem copiii, cum să mâncăm, ce să mâncăm, la ce să ne uităm. Adică suntem noi cumva retardați și vin niște influenceri care ne spun cum să ținem furculița. Am un copil pe care îl iubesc foarte multe, are doi ani și opt luni. Și tot găsesc pe internet: uite cum trebuie să faci cu copilul. Păi, stăteam și mă gândeam. Păi, tu de unde știi? La un moment dat, copilul meu era nervos. Și n-am reușit în niciun fel să-l potolesc. Și atunci îi zic soției: Ia sună-i pe ăștia de pe Instagram. Să vină unul din ei să se așeze să respire de 10 ori cu el și să-l calmeze. Că sfaturi știu să dea. Acum, trebuie să ne adaptăm vremurilor. Luăm și noi ce e bun din tot.
- Pentru că ai amintit de copilașul tău, te rog să ne spui cum s-a schimbat viața ta de când ai devenit tătic.
- Păi, s-a schimbat mult. În primul rând, am patron permanent. Se schimbă absolut tot, gândirea. Uite, de exemplu aveam personaje pe care le interpretam până să fiu tată și pe care le-am scos. Nu pot să mă mai strâmb, să mai fac nu știu ce personaj zbanghiu etc. Te gândești că al tău copil asta o să vadă. O să crească și o să vadă. O să mă vadă pe mine. Și o să zică: Ăsta e tată serios? Bine, cu vremea, înaintând în vârstă, totul se așază ca și artist. Ideea e că eu am început de jos și sunt mândru de chestia asta ca artist. Am fost și mascotă, am fost și clown, absolut de toate. Și crescând și cu meseria, și cu vârsta, s-au așezat toate. Acum am început să selectez și ce glumă spun și cum o spun. De asta zic: copilul schimbă tot - mentalitate, comportament, priorități.
- Care este, în opinia ta, diferența dintre publicul de televiziune, publicul de online și publicul dintr-o sală de spectacole?
- Nu știu dacă se mai diferențiază astăzi foarte mult. Dar înainte, da. Publicul de teatru era un public elegant. Îmbrăcat frumos, inteligent, care știa să asculte gluma, care știa să trăiască emoția din sala de teatru. Acum, s-a mai schimbat un pic. Publicul online e de toate felurile. Și toate nișele și toate clasele sociale.
- În muzica ta se simte zona de petrecere, dar în egală măsură și nostalgia. Tango-uri, melodii de dragoste, cântece chiar și pentru românii plecați. Ce teme te atrag cel mai mult?
- Îmi place foarte mult muzica veche. Cu toate că nu am trăit-o. Dar îmi place foarte mult cum sună. Sunt un iubitor de tango-uri românești, de valsuri, de romanțe. Tot ce a însemnat muzica românească. De calitate. Șlagăre de odinioară. Și uite că au succes încă. Pentru publicul nostalgic, probabil.
- A fost un dialog foarte interesant și autentic. Îți ținem pumnii pentru perioada următoare și ne revedem cu siguranță și cu alte ocazii!
- Vă mulțumesc!
