Elena Frîncu, la ceas aniversar: "Am rămas credincioasă Constanţei, oraş de la care am primit respectul cuvenit!"

de Sorin MIHALACHE Marţi, 13 Decembrie 2022 104971
Marţi, 13 decembrie, este o zi specială pentru Elena Frîncu. Fosta vicecampioană mondială la handbal, distinsă de COSR cu un premiu special cuvenit personalităţilor - Colanul Olimpic - îşi serbează ziua de naştere, iar la ceas aniversar, gândurile îi zboară tot spre sportul constănţean, pe care l-a condus cu succes timp de trei decenii. În ultimii ani, cu discreţie, a făcut un pas înapoi, dedicându-se acţiunilor de voluntariat.
- Bună dimineaţa dna. Elena Frîncu! Ce mai faceţi? Aţi ieşit puţin din lumina reflectoarelor, dar să ştiţi că lumea nu v-a uitat.
- Mă bucur mult că m-ai sunat! Anul acesta, se împlinesc 10 ani de la pensionare, iar în această perioadă, am decis să devin voluntar credincios. Unde am fost chemată, m-am dus, când am fost întrebată, am răspuns, punându-mi în slujba comunităţii întreaga experienţă acumulată într-o viaţă de om. Am satisfacţia că cei care mi-au trecut prin mână - elevi, studenţi, tineri colegi - au performat.
-V-aţi dedicat viaţa sportului constănţean. Acum, la un moment de bilanţ, regretaţi că nu aţi plecat la Bucureşti?
- Nu este un secret că am avut mai multe oferte de a fi ministru al Sportului. Propuneri care m-au onorat, dar pe care le-am refuzat de fiecare dată. Nu regret nimic! Am rămas credincioasă Constanţei, iar de aici voi pleca doar cu picioarele-nainte. Doctoratul pe care îl am în management m-a ajutat mult să mă autoevaluez corect. Funcţiile sunt trecătoare, să le ocupi atunci când eşti cu adevărat pregătit să performezi, nu să fii numit politic.
Am iubit tinerii Constanţei, le-am spus că este foarte important ca fiecare să facă ceea ce îşi doreşte şi poate din punct de vedere profesional. Am cea mai mare vechime la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, unde am activat din 1984 până în 2012. M-am perfecţionat permanent, am căutat să-i dezvolt şi pe cei din jurul meu. Şi să ştii că acest oraş m-a iubit la fel de mult, am primit respectul cuvenit.
- Sportul constănţean este în plin proces de reorganizare, chiar dacă mult discutata descentralizare întârzie. Cum vedeţi viitorul?
- Înfiinţarea Clubului Sportiv Municipal este un lucru benefic. Este momentul reorganizării întregului sport românesc, care trebuia începută în 2010. Este o gândire actuală a descentralizării, sunt convinsă că acest proiect va da roade. Nicio structură sportivă, club, CSS, LPS nu poate funcţiona fără sprijinul administraţiei locale. Cât timp am condus sportul, am primit sprijin, indiferent cine a fost primar sau preşedinte de consiliu judeţean. S-a creat acum această tânără entitate, să-i acordăm încredere, este o tânără echipă de conducere, vor avea cu siguranţă şi rezultate.
De asemenea, vreau să-i felicit pe cei de la Medgidia, de la Năvodari sau de la Cumpăna pentru implicare, pentru condiţiile pe care le creează pentru sport, pentru copii, juniori. Au tot respectul meu!
- Aţi activat mulţi ani la vârf, în elita olimpică. Ce şanse credeţi că mai are Constanţa sportivă de a fi din nou pe podium, la JO?
- În momentul de faţă, îmi este mai dificil să fac o evaluare corectă a potenţialului olimpic constănţean. Eu am făcut pasul în spate, sunt alţii care pot răspunde mai îndreptăţit decât mine la această întrebare. Însă un aspect trebuie punctat pe această linie. După plecare mea din Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, în 2012, am lăsat în urma mea un membru în Comitetul Executiv, pe Alin Larion. Este foarte bine văzut de structurile centrale, iar în condiţiile în care Constanţa are tot mai puţini reprezentanţi în forurile naţionale, experienţa sa ar putea fi pusă mai mult în valoare. Este un fost atlet de top, actual profesor universitar, a crescut mult şi ar putea deveni un pivot al sportului constănţean.
- Un gând de final?
- Pentru tineri: să îşi urmeze visul, să se dezvolte permanent, să facă performanţă!
- Vă urăm La mulţi ani şi multă sănătate!
- Vă mulţumesc!
Foto: Arhiva Cuget Liber
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Interviu

Ultima oră

Titlurile zilei