La margine de Constanţa, la ieşire spre Valu lui Traian, există un „bulgăre de aur”, un bun naţional al României care ar trebui mult mai bine pus în valoare, susţinut şi promovat chiar la nivel internaţional. Este vorba despre Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor (ICDCOC) Palas, unitate de cercetare ştiinţifică, dar şi de producţie de mare tradiţie, cu o istorie impresionantă. Despre modul în care decurge activitatea la ora actuală, despre patrimoniu, personal şi eforturile care se fac aici, pentru menţinerea pe „coordonate”, am stat de vorbă cu directorul general al instituţiei, dr. ing. Răducu Radu.
- Publicitate -
- Domnule director general, cum se desfăşoară activitatea unităţii pe care o conduceţi în anul 2023? Cum reuşiţi să vă menţineţi pe linia de plutire?
- Pentru a vorbi despre activitatea curentă, pentru ca cititorii ziarului dumneavoastră să înţeleagă mai bine specificul muncii noastre, trebuie pornit de la o mică istorie. Institutul nostru este cea mai veche - dar, atenţie, nu învechită! - unitate de cercetare zootehnică din România, înfiinţată în anul 1897, sub denumirea de Oieria Sistematică Palas.
În decurs de peste 125 de ani, institutul nu şi-a schimbat niciun moment profilul, a creat şi promovat noul în domeniul creşterii ovinelor şi caprinelor în România. A trecut prin două războaie mondiale, s-au schimbat orânduiri - regalitate, comunism, democraţie -, dar a rămas pe „baricade”, cu aceleaşi preocupări.
Este prima unitate de cercetare din România care a creat, omologat şi extins o rasă de oi cu performanţe extraordinare: Merinosul de la Palas, prima rasă de ovine creată în mod ştiinţific în România. Celelalte (ţigaie, ţurcană) sunt rase istorice, create în sute de ani, prin autodezvoltare. Rasa a fost omologată în anul 1962 şi a fost atât de deştept gândită de înaintaşii noştri, încât este unică printre rasele de tip merinos din lume, toate având produs principal lâna. Merinosul de Palas a fost gândită ca o rasă mixtă, cu lână fină, dar şi cu aptitudini pentru producţia de lapte şi carne.
- Bun, am înţeles, aveţi un trecut măreţ, o moştenire pe care trebuie să o duceţi mai departe, istoria vă obligă!
- Aşa este! Iar noi, la rândul nostru, în continuarea tradiţiei, am creat şi omologat trei rase noi de ovine, unicat în România, care răspund cerinţelor actuale ale pieţii. De când lâna a pierdut din importanţă, piaţa s-a orientat spre cerinţa consumatorilor: carne şi lapte.
În acest sens, am creat rasa de lapte Palas, omologată în 2010, după 37 de ani de cercetare, o rasă cu o producţie de lapte cel puţin dublă faţă de rasa maternă. Apoi, am creat rasa de carne Palas, iar rezultatele obţinute de noi şi verificate în producţie, la crescători sunt foarte bune: viteză de creştere mare, gust al cărnii total diferit faţă de celelalte rase, cantitate de grăsime redusă, sporuri de creştere de peste 300-320 de grame cap/zi etc. Cea de-a treia rasă creată este prolifică, principalul avantaj fiind numărul mare de miei obţinuți la suta de oi, cu o capacitate de alăptare foarte bună.
Aceste noi creaţii biologice presupun şi o tehnologie de creştere specifică. Concomitent cu aceste creaţii, am testat şi verificat tehnologii de furajare, de întreţinere, de confort. Atunci când crescătorii iau produsul de la noi, trebuie să aibă la îndemână şi tehnologia de creştere şi dezvoltare, pentru ca activitatea pe care o desfăşoară să devină rentabilă din punct de vedere economic.
- Dar cu personalul, cum staţi cu personalul? Mai avem specialişti, mai sunt tinerii atraşi de acest domeniu?
- La acest capitol, am urmat conduita de conducător a înaintaşilor mei. Lucrez în institut din 1981, îl conduc de 20 de ani. În tot acest interval, am ţinut şi ţin în continuare la condiţia de institut de cercetare a unităţii noastre. Deşi există tendinţa de a dezvolta activitatea de producţie, foarte importantă este activitatea de cercetare. Fără cercetare nu se poate face nimic! Ai nevoie de două componente foarte importante: patrimoniul uman şi patrimoniul genetic.
Institutul nostru a dat la un moment dat dovadă de o generozitate care îl obligă la nişte eforturi suplimentare, în sensul că, atunci când, în 2009, a fost promulgată legea 45 după care funcţionează toate institutele de cercetare agricolă din România, s-a pus problema reducerii numărului acestora la nivel naţional. Noi am fost de acord să preluăm trei unităţi care trebuia a fi desfiinţate, transformate în societăţi comerciale sau unităţi de interes economic, cele de la Reghin (judeţul Mureş), Bilciureşti (judeţul Dâmboviţa) şi Ruşeţu (judeţul Buzău). Preluarea s-a făcut după şapte ani de chin, din dorinţa de a menţine activitatea de cercetare în viaţă, să acoperim toate zonele geografice ale ţării. După această fuziune, institutul nostru deţine, la ora actuală, tot ce înseamnă rase de ovine din România, inclusiv un efectiv de merinos australian, unic în Europa.
Institutul are 106 angajaţi, dintre care 30 cu studii superioare, iar dintre aceştia, 20 sunt cercetători atestaţi. Suntem printre unităţile din România care deţine cel mai mare număr de cercetători!
- Deci, aveţi ceva cheltuieli! Cred că şi responsabilitatea este pe măsură!
- Într-adevăr, sunt cheltuieli mari, pe care le acoperim din sumele acordate prin Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, forul tutelar, dar şi din resurse proprii. Trebuie să ştiţi însă că specialiştii noştri desfăşoară o muncă foarte atentă, pentru a menţine patrimoniul genetic. Nu se pot face greşeli de natură tehnică, pentru că automat, în câţiva ani, eroarea îşi face efectul prin degenerarea unei creaţii biologice. Treaba asta nu o poţi face decât cu personal calificat. Avem cercetători consacraţi, alături de care lucrează tineri de perspectivă. În concluzie, stăm bine cu personalul, există o atmosferă de lucru foarte bună în toate compartimentele, o implicare în munca fizică, de la tehnician, până la director general.
- În privinţa patrimoniului imobiliar, având atâtea hectare, de-a lungul timpului, nu le-a făcut nimănui „cu ochiul”?
- Şi aici e o poveste lungă. Institutul a avut în patrimoniu o suprafaţă de aproximativ 1.700 de hectare. După Revoluţie, prin 1993, o parte din patrimoniu - 1.200 de hectare, ferme şi circa 80% din efectivul de 15.000 de ovine - a fost preluat de o societate nou înfiinţată, SC Ovis. Noi am rămas cu o singură fermă şi 500 capete de oi mame. În timp, SC Ovis
s-a desfiinţat, terenurile au fost retrocedate, am mai pierdut şi noi alte hectare după retrocedări, astfel încât, la ora actuală, mai avem 516 hectare de teren agricol pe care le folosim pentru producerea de furaje pentru efectivele de animale pe care le deţinem.
- Ce semnale aveţi din piaţă, cum răspund crescătorii de animale la serviciile dumneavoastră?
- Avem un feed-back foarte bun, crescătorii şi-au dat seama că nu ne jucăm cu genetica, iar rezultatele noastre pe linie ştiinţifică le aduc beneficii. Şi vă dau un exemplu concret. În ultimii ani, la nivel naţional, au scăzut efectivele la toate animalele - păsări, porci, taurine etc. În schimb, la oaie, graficul arată o creştere de circa 4-7% pe an. Succesul se datorează în principal crescătorilor, ei au simţul pieţei, dar consider că este şi meritul nostru, pentru că am venit în întâmpinarea lor, oferindu-le produse pe bază de cercetare ştiinţifică.
De altfel, conform unei practici de tradiţie a institutului nostru, anual organizăm evenimente alături de asociaţiile de crescătorii de ovine şi caprine. În cadrul manifestărilor ştiinţifice, ilustrăm rezultatele pe care le avem în activitatea de cercetare, dar şi beneficiile implementării în producţie a acestor rezultate. Crescătorii văd astfel cu ochii lor şi partea de ştiinţă, îşi pot explica aceste rezultate, se conving singuri că ceea ce face la institut nu e o joacă de copii.
- Domnule director general, mult succes în activitate!
- Vă mulţumesc!
