Într-o industrie în care imaginea pare să conteze uneori mai mult decât muzica, Psihotrop rămâne unul dintre puținii artiști care aleg sinceritatea înaintea hype-ului. Originar din Constanța, Mihai Preda este artistul hip-hop care a reușit să îmbine muzica, literatura și educația, devenind cunoscut prin proiectul „Mihai predă”, în care a transformat operele pentru Bacalaureat în piese rap. De la un proiect educațional devenit reper pentru o nouă generație, la colaborări cu artiști din România și Marea Britanie și concerte pe scene importante din țară și din Europa, Psihotrop și-a construit un parcurs aparte în muzica românească. Mihai Preda vorbește despre autenticitate, presiunea succesului și felul în care muzica a devenit, pentru el, mai mult decât divertisment: un proces continuu de înțelegere de sine.
- Publicitate -
-Ai senzația că publicul te-a cunoscut mai întâi ca fenomen și abia apoi ca artist?
-Publicul de hip-hop underground m-a cunoscut întâi ca participant, ulterior campion, la competițiile de battle. Publicul de hip-hop mainstream m-a cunoscut din prisma concertelor pe care le-am avut în componența trupei Subcarpați. Cealaltă categorie, oamenii din aria extinsă, probabil au intrat în contact cu fenomenul albumului de BAC - „Mihai Preda” și ulterior m-au cunoscut prin piesele pe care le-am lansat. Am făcut destul de multe lucruri din zone diverse și multe mai sunt de făcut, așa că nu-i timp de stat în loc.
Realitatea s-a schimbat în bine, mă bucur mai mult de proces. Sunt mai entuziasmat acum decât eram la început.
-Cum ai simțit că se schimbă raportul între percepție și realitate pe parcursul anilor?
-Despre raportul dintre realitate și percepție, pot spune că îți poți controla doar propria realitate. Dacă ne raportăm la artă ca la o terapie cu public, e dificil de controlat percepția oamenilor - nu știi ce ascund ochii care te privesc. Eu doar am ales calea ușoară, a sincerității. Adevărul e un pic mai ușor de ținut în frâu, chiar dacă există riscul să vândă mai puțin.
-Proiectele tale au adesea mesaje ascunse între versuri. Ai fost vreodată surprins de ce a înțeles publicul versus de ceea ce ai vrut să transmiți?
-Nimeni și nimic nu e inabordabil, ai nevoie doar de cuvintele potrivite. Mi se pare că toate mesajele sunt ascunse la vedere. Publicul este susceptibil să înțeleagă mereu altceva față de intenția inițială... oamenii încă se chinuie de peste 2000 de ani cu o carte. De ce ar fi mai simplu a înțelege alt om? Pe deasupra, cine este „publicul”? Nu am întâlnit doi oameni la fel la un concert, chiar și să fi fost gemeni. Fiecare dintre noi are un cumul atât de specific al referințelor, trăirilor, limbajului.
-În rap, autenticitatea e mereu pusă la test. Ai simțit presiunea de a fi altcineva decât ești cu adevărat și cum reușești să păstrezi echilibrul între inteligență, naturalețe și impactul asupra publicului?
-E cu atât mai bine să nu fii inteligent, dacă vrei succes. Poate nu neapărat în rap, dar cu siguranță în România. Cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru public este să îl ignori, parcă Rick Rubin spunea asta. E mereu o presiune de a fi altcineva. Problema cu hype-ul e că ține prea puțin. Din nou, e un pic mai simplu să te întrebi cine ești decât să îți vezi viața prin răspunsurile altora. Răspunsul la această întrebare este următorul: 1% solipsism și 99% creație proprie. Singura presiune pe care o simt e să nu îmi mai cumpăr cărți noi... până nu mai citesc încă 10 din cele proaspăt cumpărate.
-Există un proiect la care ai lucrat și care acum nu mai reflectă cine ești, dar de care ești totuși mândru?
-Da, primul fiind chiar albumul lansat anterior, „Psihotrop e peste tot”. Simt că nu am avut timpul, respectiv condițiile ideale pentru a-l lansa. Dacă nu îl lansam, nu aș fi știut asta. Sunt bucuros de toate materialele pentru că reprezintă o parte din ce am fost atunci. E un lucru bun să revii asupra lucrurilor făcute, înseamnă că încă îți pasă de ele. Pe de altă parte, toate astea sunt planuri pentru un viitor un pic mai îndepărtat. Am două-trei EP-uri/albume pentru anul ăsta, primul vreau să iasă chiar în mai. Abia aștept, sunt în plin proces.
-Cum reușești să păstrezi echilibrul între viața personală și expunerea publică?
- M-am expus public mai puțin și am „vorbit” prin muzică mai mult. Sincer să fiu, în 2026, nu asta e calea artistului. Astăzi, oamenii se atașează de proiecția digitală a omului care, din când în când, mai scoate melodii. Rolul pretins e mult mai important în materie de numere - followeri, vizualizări, likes - decât esența conținutului.
S-a schimbat viața pe Pământ, accesul la informație și modul în care cetățenii se exprimă. Partea bună e că apare nevoia unei componente reale, fiindcă intervine suprasaturarea de „content”. Partea mai puțin bună e că munca de social media necesită mult timp. Vertijul scroll-ului e ciuma modernă.
-Ironia și sarcasmul apar des în muzica ta. Te-ai gândit vreodată să fii complet direct, fără filtre?
-Cred că modul de exprimare are utilitatea filtrării publicului. Nu neapărat a oamenilor care te ascultă, cât a energiei investite în procesul de înțelegere.
Eram la un local, în București, într-o seară... au venit trei bărbați trecuți de 40 de ani, mi-au zis că e al patrulea bar în care intră în seara aia și urmează să meargă la un botez în Chitila. Stăteau la masa de lângă și mai întrezăream câteva cuvinte cheie din dialogurile lor: femei, droguri și băutură. Când să plec, m-au invitat la masă cu ei o clipă. Brusc, nivelul conversațional s-a schimbat și subiectele au început să devină viață, sens și poezie. Poate că dacă m-aș fi exprimat de-a lungul carierei cu mai puține filtre, aș fi vorbit cu ei despre femei, droguri și băutură.
-În momentele de glorie, ce te ține cu picioarele pe pământ?
-Mă gândesc doar că niciun obiectiv nu e prea mare și că atunci când ajungi unde ți-ai propus, doar ai urcat etajul în bloc... vechiul tavan devine noua podea. Mă bucur de victorii fiindcă și dacă nu mă bucur, tot am câștigat... În rest, există un singur soare care strălucește pentru toți.
