Războiul din Ucraina și-a pus puternic amprenta asupra tuturor celor care locuiesc în această țară, dar și a celor din apropierea ei. Astfel, mulți ucraineni au ales să fugă din calea războiului și să își continue viața, cât de normal ar mai putea. Cum este și cazul Irinei Zorile, o tânără în vârstă de 18 ani care și-a făcut curaj și a venit în municipiul Constanța pentru a studia și a munci. Povestea ei o vom afla în cadrul acestui interviu.
- Publicitate -
- Irina, te rog să ne spui câteva lucruri despre tine. De unde ești și cum ai ajuns la Constanța?
- Mă numesc Zorile Irina și sunt din Ucraina, din regiunea Odesa. Locuiesc într-un sat românesc care se numește Borisovca, un loc unde tradițiile românești sunt vii și unde am crescut printre oameni calzi și simpli. La noi în sat atât școala, cât și grădinița sunt în limba română, ceea ce m-a făcut să fiu mereu aproape de această cultură și să o simt ca pe a mea. Acum studiez la Universitatea Maritimă din Constanța, la specializarea „Inginerie și management în domeniul transportului”. Am venit aici cu dorința de a-mi continua studiile și de a construi un viitor sigur. Aș spune că sunt o persoană puternică, adaptabilă și optimistă. Chiar dacă am trecut prin momente grele, încerc mereu să văd partea bună a lucrurilor și să merg înainte. Mă definesc curajul, dorința de a învăța și legătura strânsă cu familia și rădăcinile mele.
- Cum era viața ta în Ucraina înainte de război? Ce te făcea fericită?
- Viața mea înainte de război era simplă, dar plină de căldură. Mă făceau fericită lucrurile obișnuite: plimbările cu prietenii, serile petrecute cu familia. Mă bucuram de liniștea fiecărei zile, fără să îmi dau seama atunci cât de prețioasă era. Amintirile copilăriei, sărbătorile de iarnă în familie, Paștele, mesele tradiționale pregătite împreună, toate acestea încă mă leagă de rădăcinile mele. Port în suflet cântecele, obiceiurile și atmosfera de acasă, care nu se poate pierde, indiferent unde mă aflu.
- Cât de greu a fost momentul despărțirii de familie, plecarea din Ucraina?
- După ce am terminat clasa a XI-a am vrut să îmi găsesc de muncă pe timpul verii. Am locuit împreună cu iubitul meu într-un cămin studențesc, la Odesa, dar perioada aceea a fost foarte grea. Aproape în fiecare noapte nu dormeam, pentru că zburau dronele deasupra noastră, se auzeau explozii, ne era frică. Nu departe de locul unde stăteam a fost bombardată o clădire și a fost înspăimântător. În timpul alarmelor coboram repede în subsol sau stăteam pe coridoare, așteptând cu inima strânsă să se termine pericolul. Acele momente au fost o adevărată încercare pentru mine și m-au făcut să înțeleg cât de fragilă este viața. A fost unul dintre cele mai grele momente din viața mea. Despărțirea de familie a lăsat un gol imens în suflet, un sentiment de ruptură pe care cuvintele nu-l pot descrie. pe deplin. Am plecat cu speranța că într-o zi ne vom reuni, dar durerea acelei clipe încă mă însoțește.
- Care a fost primul contact cu orașul Constanța?
- La început, totul era nou și necunoscut. Însă oamenii din Constanța m-au surprins plăcut prin deschidere și căldură. Cultura de aici am simțit-o prietenoasă și diferită, dar în același timp apropiată, ceea ce m-a ajutat să mă simt acceptată. Forța mea interioară vine și din iubirea familiei, dar și din sprijinul oamenilor dragi care sunt lângă mine aici. Alături de mine sunt prietenii mei, verișoarele mele, iubitul meu și sora mea cu nepoțele care sunt la București. Ei au devenit sprijinul meu de zi cu zi. Prezența lor m-a ajutat enorm să mă adaptez mai ușor și să trec peste dorul de casă. Fără ei, totul ar fi fost mult mai greu.
- Există un moment sau o experiență aici care ți-a schimbat perspectiva asupra vieții?
- Cel mai mare obstacol a fost dorul de casă și adaptarea la o viață complet diferită. A trebuit să îmi găsesc echilibrul între ceea ce am pierdut și ceea ce construiesc acum. Momentul în care am realizat că pot reuși singură, într-o țară străină, a schimbat mult perspectiva mea. Am înțeles că forța interioară și curajul apar exact atunci când viața te pune la încercare.
- Ce te motivează să studiezi și să muncești în același timp?
- Mă motivează dorința de a avea un viitor sigur și de a fi independentă. Știu că munca de acum este o investiție pentru ziua de mâine și că fiecare pas mic mă apropie de visurile mele. Încerc să îmi organizez timpul și să nu uit de mine însămi. Chiar și în perioadele grele, plec la rudele mele din București, unde sunt așteptată mereu cu dragoste și căldură. Acolo sunt nepoțelele mele, pe care le iubesc nespus, și sora mea cu soțul ei. Alături de ei uit de tot ce este rău și îmi regăsesc liniștea sufletească. Acest echilibru îmi dă putere să continui.
- Dacă ai putea să le transmiți un mesaj părinților sau celor dragi, care ar fi acesta?
- Le-aș spune că îi iubesc foarte mult și că fiecare reușită a mea este și a lor. Chiar dacă suntem departe, îi port în inimă și tot ce fac este cu gândul la ei. Pe termen mediu îmi doresc să îmi finalizez studiile cu succes și să îmi dezvolt experiența profesională. Pe termen lung, visez la o carieră stabilă în domeniul transporturilor și la o viață în care familia mea să fie din nou unită, în siguranță. Forța mea interioară vine din iubirea pentru familie și din credința că orice încercare are un sens. Mă ajută gândul că nu sunt singură și că, indiferent de cât de greu este, fiecare zi aduce cu ea și speranță.
În final, vreau să vă mulțumesc vouă, constănțenilor, din suflet pentru tot sprijinul oferit nouă, ucrainenilor, în aceste momente atât de grele. Ne-ați primit cu bunătate, ne-ați întins o mână de ajutor atunci când aveam cea mai mare nevoie și ați demonstrat ce înseamnă solidaritatea adevărată. Sunt recunoscătoare pentru faptul că ni s-a oferit șansa pentru noi, români de pretutindeni să studiem gratuit, să primim burse și să putem continua drumul nostru educațional aici. Această generozitate nu se uită niciodată și va rămâne mereu în inimile noastre.
