Cantautorul și chitaristul Chuck Brown, creatorul stilului "Go-Go", un subcurent al stilului funky, foarte popular în comunitatea de culoare din Washington în anii 1980, a murit ieri, la Baltimore, la vârsta de 75 de ani, au anunțat managerul și familia sa.Chuck Brown a lansat în 1979 piesa "Bustin' Loose", care a lansat moda acestui stil muzical, apropiat de R&B, în capitala americană Washington.
- Publicitate -
"Chiar și în 2010, oamenii vor încă să asculte Go-Go, întrucât aceasta este muzica alături de care ei au crescut", declarat muzicianul american în 2010 pentru National Geographic.
Cântărețul, renumit și pentru tonalitățile grave ale vocii sale, a fost internat în urmă cu câteva săptămâni într-o clinică din Baltimore din cauza unei pneumonii, afirmă publicația Washington Post.