Actrița Isabelle Huppert va prezida juriul celei de-a 62-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes (13 - 24 mai), unde a primit de două ori premiul pentru cea mai bună actriță, cu rolurile din "Profesoara de pian" și "Violette Nozière", informează orga-nizatorii.
- Publicitate -
"Sunt foarte fericită și mândră. Am o lungă relație cu Cannes-ul și această următoare întâlnire va marca în mod definitiv afecțiunea mea pentru festival și, implicit, pentru cinematografia mondială", a declarat actrița în vârstă de 55 de ani, într-un comunicat.
"Cannes reprezintă o ușă deschisă tuturor ideilor noi din lume. Sunt foarte entuzias-mată de faptul că sunt o spectatoare privilegiată", a declarat actrița, care a intrat într-un club foarte exclusivist (Liv Ullmann, Jeanne Moreau, Françoise Sagan etc.) al femeilor alese ca președinte al juriului Festivalului de la Cannes.
Thierry Frémaux, delegat general al festivalului, prezidat de Gilles Jacob, a explicat că a dorit "să aducă astfel un omagiu celei care și-a pus popularitatea în slujba cinematografiei de autor, care colaborează cu tineri regizori și pe care cineaștii străini o admiră".
O obișnuită a Croazetei, unde a fost membru al juriului și gazdă a galei de premiere, Huppert a obținut două premii pentru interpretare la acest eveniment, în 1978, pentru rolul unei asasine din "Violette Nozière", de Claude Chabrol, apoi în 2001, pentru rolul unei profesoare de pian de un sadism intimidant din "Pianista", de Michael Haneke.
Dintre cele 80 de opere din filmografia sa, 14 au fost prezentate în competiție la Cannes, printre ele numărându-se "Afinități elective/ Les affinités électives", a fraților Taviani, și "Școala dorințelor/ L’école de la chair", de Benoît Jacquot, cu care tocmai a terminat lucrul la lungmetrajul "Villa Amalia".
Născută în 1953, într-un mediu de intelectuali, Isabelle Huppert s-a format la Conservatorul din Paris și la cel din Versailles și a debutat în teatru cu Antoine Vitez și Robert Hossein.
S-a făcut remarcată pe marele ecran în 1976, cu "Judecătorul și asasinul/ Le juge et l’assassin", de Bertrand Tavernier.
Actrița a fost recompensată cu un Leu de Aur pentru întreaga carieră la ediția din 2005 a Festivalului de Film de la Veneția și a lucrat cu regizori celebri precum Michael Cimino, Joseph Losey și Marco Ferreri.
Printre filmele în care a jucat se numără: "Un barrage contre le Pacifique" (2008), "Beția puterii" (2006), "Gabrielle" (2005), "Eu și sora mea" (2004), "8 Femei" (2002), "Destine sentimentale" (2000), "Mulțumesc pentru ciocolată" (2000), "Fără scandal" (1999), "Jocurile sunt făcute!" (1997), "Ceremonia" (1995), "Amatorii" (1994), "Doamna Bovary" (1991), "Coup de torchon" (1981), "Les Ailes de la colombe" (1981), "Loulou" (1980), "Surorile Bronte" (1979), "Dantelăreasa" (1977).