Duminică, 07 Iunie 2026

Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană își creștinează băiatul la Constanța

de Carmen MOCANU Sâmbătă, 07 Mai 2011 1005 < 1 min citire
Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană își creștinează băiatul la Constanța
Eduard-Gabriel, fiul deputatului Silviu Prigoană și al Adrianei Bahmuțeanu va fi creștinat, sâmbătă, la Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța.
Slujba va fi oficiată de Înaltprea-sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului iar părinte spiritual îi va fi deputatul social-democrat Eduard Martin. De altfel, micuțul poartă numele nașului care nu se află la primul botez din familia Prigoană.
În anul 2008, Eduard Martin a botezat și primul copil al cuplului Prigoană, pe Mihai-Maximus, dar și pe Darius-Eduard care, anul trecut, s-a stins la puțin timp după ce a venit pe lume.
La petrecere sunt așteptate peste 200 de persoane atât din Constanța cât și din București. Familia nu a dorit să dezvăluie locul unde va urma petrecerea de după botez, însă surse neoficiale au afirmat că ar putea avea loc la un renumit restaurant din Eforie Nord. Pe de altă parte, se pare că la petrecere au fost invitate mai multe ursitoare care vor face un adevărat spectacol în cinstea celui mic.
Taguri
Articolul anterior Cum obții satisfacție sexuală fără să faci sex
Articolul următor Cerută de nevastă pe plaja din Năvodari

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei