Informație de ultimă oră despre starea marele actor Alexandru Arșinel, după ce acesta a ajuns azi-noapte la Spitalul Universitar din Capitală pentru mai multe investigații. Arșinel a refuzat însă internarea. Toate acestea vin în contextul în care maestrul a suferit mai multe intervenții chirurgicale anul trecut.
- Publicitate -
În prezent, marele actor Alexandru Arșinel este în stare stabilă. A fost investigat de medicii de la Spitalul Universitar din Capitală, asta după ce ieri s-a simțit rău. A avut amețeală și dureri în piept pe parcursul mai multor ore, astfel că acesta a sunat la 112 şi a spus că nu se simte deloc bine.
Echipajul medical ajuns la locuința acestuia l-a consultat și a stabilit că este nevoie ca marele actor să fie transportat la spital pentru investigaţii mai amănunțite. Potrivit primelor informații, Arșinel ar avea probleme cu tensiunea.
Actorul a fost transportat cu ambulanța la spital. El a fost internat inițial însă, potrivit surselor Realitatea PLUS, actorul a refuzat în cele din urmă să rămână în spital peste noapte. Astfel, se pare că acesta ar fi plecat acasă, scrie realitatea.net