În zilele noastre toată lumea face sex, unii chiar de la prima întâlnire, fără să aștepte să se cunoască înainte sau să se gândească dacă relația va avea vreun viitor. Potrivit unor noi studii, cei care fac dragoste devreme, în prima lună după ce s-au cunoscut au relații mai nefericite decât aceia care așteaptă mai mult timp.
- Publicitate -
"Cei are fac sex repede intră de multe ori într-o relație în care se simt oarecum obligați să rămână sau se consolează cu gândul că deja au o viață de cuplu și, chiar dacă sunt motive pentru care nu au făcut cea mai fericită alegere, le este mai greu să renunțe", a declarat pentru revista Live Science cercetătorul Dean Busby, de la Brigham Young University.